monitorulcj.ro Menu
Politică

Vicepremierul Ungariei:ceea ce cerem noi nu este un fel de specialitate secuiască. Este o realitate naturală în UE

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, le-a spus, sâmbătă, participanţilor la manifestările de la Târgu Secuiesc că autonomia cerută de maghiari "nu este un fel de specialitate secuiască", nu este "o cerere exagerată", ci "ceea ce în Uniunea Europeană pentru alţii este o realitate naturală cotidiană".

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, sâmbătă, în discursul ţinut la manifestările de 15 Martie de la Târgu Secuiesc, că ceea ce li se cuvine altora li se cuvine şi maghiarilor, iar ceea ce este permis pentru alţii este permis şi pentru ei, transmite mediafax.ro.

El a subliniat că în Uniunea Europeană autoguvernarea şi autonomia reprezintă o realitate naturală şi obişnuită, iar dacă pentru alţii este posibil, atunci este şi pentru maghiari posibil, întrucât nu sunt un popor mai prejos decât altele.


Semjen a spus că, dacă maghiarii ar accepta că există un lucru care în UE este posibil pentru alte popoare, atunci ar accepta că ei sunt oameni de rangul doi, cetăţeni de rangul doi şi mai prejos decât alte popoare, adăugând că maghiarii nu pot accepta acest lucru.

"Din acest motiv trebuie să spunem şi să repetăm: ceea ce pentru altcineva e posibil, este şi pentru noi, ceea ce e permis altora e permis şi pentru noi", a spus Semjen.


El a afirmat că maghiarii nu au cerut niciodată ceva pentru care nu ar exista un precedent, ceva care nu ar fi "o realitate în Uniunea Europeană".

"Deci ceea ce spunem noi, ceea ce cerem noi nu este un fel de specialitate secuiască, ceva ce nu s-a văzut şi nu s-a auzit până acum, nu este o cerere exagerată, ci ceea ce în Uniunea Europeană pentru alţii este o realitate naturală cotidiană", a susţinut el.


Semjen le-a sugerat "prietenilor români" să analizeze faptul că, spre exemplu, în Italia lucrează mulţi români care i-ar putea întreba pe prietenii lor italieni dacă Italia a devenit mai slabă după ce Tirolul de Sud a oţinut autonomia.

El a subliniat că, dacă ne uităm la acele zone din UE unde există autonomie, se poate observa că toată lumea a câştigat din acest lucru şi că întreaga zonă s-a dezvoltat.


Din acest motiv, a spus Semjen, când maghiarii vorbesc despre autoguvernare, nu este împotriva cuiva, ci ceea ce cer ei este ceva natural.

Vicepremierul ungar şi-a încheiat discursul spunând că maghiarii din România pot conta pe cei din Ungaria, aşa cum şi cei din Ungaria contează pe cei din România.