monitorulcj.ro Menu
Politică

Remus Lăpuşan: Vom ataca în instanţă dacă Oleleu va fi schimbat din funcţia de vicepreşedinte CJ Cluj

Preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan a declarat duminică într-o conferinţă de presă că organizaţia judeţeană va ataca în instanţă dacă consilierii judeţeni vor decide schimbarea vicepreşedintelui CJ Cluj Ioan Oleleu. Mai mult, Lăpuşan l-a atacat dur pe fostul coleg de alianţă, Marius Nicoară, criticându-l pentru faptul că a acceptat să-i facă jocul lui Mihai Seplecan: “Lui Nicoară să-i fie rușine că vorbește după ce noi eram să-l facem primarul Clujului”.

Cu toate acestea, Lăpuşan este de părere că nu se va ajunge la schimbarea lui Ioan Oleleu având în vedere că PSD se bazează pe votul consilierilor judeţeni de la PPDD şi UDMR. Mai mult, acesta a declarat că orice ar fi nu va da înapoi în fața PNL și PDL și că se va bate până la capăt pentru menținerea lui Oleleu în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.

“Ioan Oleleu are susţinere totală din partea organizaţiei, are susţinere din partea organizaţiei pentru a ocupa conform legii funcţia de vicepreşedine cu atribuţii de preşedinte în următoare perioadă, cunoaşte probleme judeţului. O altă persoană nu ar putea să contribuie la rezolvarea problemelor judeţului. Nu cred că este în regulă faptul ca colegii din PNL să gândească o altă majoritate decât cu PSD şi UDMR. Şi UDMR şi PSD sunt la guvernare şi la nivel naţional, la ce nevoi sunt în judeţ cred că era absolut normal să existe o coeziune între guvernarea de la nivel judeţean şi guvernarea de la nivel naţional. Cei din PNL au rupt USL, acest lucru s-a demonstrat şi la Cluj, cei din PNL au fost cei care au început negocierile cu PDL, au gândit tot felul de strategii. PNL este vinovat 100% de ruperea USL inclusiv şi la nivel local. Acum noi refigurăm orice alianţă locală, vom colabora cu colegii din PC, UNPR, UDMR şi PPDD dacă o să reuşim să ne înţelegem. În cazuri excepţionale vom purta discuţii punctuale pe unele proiecte cu PNL şi PDL, dar principalii colaboratori sunt cei din PC, UDMR, PPDD şi UNPR”, a declarat Remus Lăpuşan.


Acesta a mai spus că orice decizie de schimbare din funcţie a lui Oleleu va fi contestată în instanţă.

“Legat de majorităţi avem o relaţie corectă cu cei din PPDD şi UDMR, n-au spus niciunii că sunt împotriva noastră.  Pe lege o să ne batem până la capăt, inclusiv în justiţie. Ne bazăm pe 17 voturi, dar în acelaşi timp avem foarte mulţi colegi liberali care nu sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în acest moment în judeţul Cluj şi la nivelul Consiliului Judeţean, inclusiv liberali care sunt consilieri judeţeni. Cei din UDMR sigur nu vor vota împotriva domnului Oleleu. Noi am câştigat dreptul în 2012 de a fi reprezentaţi la nivel judeţean. Dacă totuşi se decide schimbarea vicepreşedintelui Ioan Oleleu o să atacăm în instanţă decizia respectivă dacă Oleleu va fi schimbat”, a mai spus preşedintele PSD Cluj.


Lăpuşan s-a declarat nemulţumit de activitatea preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu de la începutul mandatului.

“Cred că la Consiliul Judeţean trebuie făcute nişte analize din urmă dacă este cazul pe aeroport, pe Centrul de deşeuri, pe abator, drumu Ic-Ponor. Credem că acestea sunt problemele şi nouă ni se părea absolut corect şi rezonabil ca colegii din PNL, mai ales că am avut o relaţie bună şi ne-am susţinut unii pe alţii, să fi venit şi să fi spus «haideţi să vedem ce probleme avem ca să trecem peste această etapă grea». Acest lucru nu s-a întâmplat, se pare că noi am fost mai nesănătoşi din acest punct de vedere. Am câştigat în 2012, şi domnul Uioreanu a câştigat datorită nouă, noi l-am făcut preşedinte, a câştigat la 700 de voturi în faţa lui Alin Tişe, nu suntem mulţumiţi de ceea ce a realizat ulterior domnia sa, din 2012 şi până în prezent. Sunt foarte suprins de arestarea dânsului, am avut discuţii cu domnul Uioreanu părea că nu ştie nimic, că totul este în regulă, că dânsul nu face niciodată lucruri care ar putea fi discuţii, mi s-a părut ciudat ce s-a întâmplat. Am vorbit despre contractul de la Ic-Ponor, eu îi explicam că trebuie reziliat contractul că nu vor fi în stare să-l ducă la îndeplinire, dânsul spunea că trebuie să respectăm legeam, să vedem”, a conchis Lăpuşan.