monitorulcj.ro Menu
Politică

Comisia de statut a PNL a aprobat amendamentul lui Quintus privind identitatea partidului

Sursa foto stiripesurse.ro

Comisia de statut a PNL a adoptat, vineri dimineaţă, înaintea şedinţei Biroului Politic şi a Delegaţiei Permanente, amendamentul propus de seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus privind denumirea PNL, urmând ca noua formă a Statutului să fie aprobată în Congresul partidului.

”Întreaga denumire, identitatea, tradiţia şi unitatea sunt valori imuabile ale Partidului Naţional Liberal”, se arată în amendamentul la Statutul PNL propus de Quintus şi aprobat în Comisia de statut.

Congresul extraordinar al PNL va adopta, vineri, noua formă a Statutului partidului, prin care este eliminată apartenenţa PNL la ALDE, creşte numărul membrilor Biroului Politic şi se instituie mecanisme de control în cazul miniştrilor şi demnitarilor susţinuţi de partid.


Proiectul noului Statut al PNL, adoptat în comisia internă de specialitate din partid, va fi supus votului în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente de vineri şi ulterior în Congresul PNL.