Politică
Traseismul politic promovat de PSD, „taxat“ din nou de liberalii clujeni
Liberalii clujeni îi „taxează“ din nou pe social democraţi pentru că încurajează traseismul politic.
Liberalii clujeni se declară surprinşi de faptul că filiala locală a PSD susţine public că proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind tolerarea şi încurajarea „nomadismului politic”, semn al imaturităţii culturii politice democratice a unor aşa-zişi „politicieni” profitori, ar ajuta la clarificarea apartenenţei aleşilor locali la „taberele” pro sau anti-regimul Băsescu.
Aceştia atrag atenţia asupra următoarelor adevăruri „simple, incontestabile“:
„PNL şi candidatul Klaus Iohannis au arătat clar, în repetate rânduri, că susţin un proiect politic fără Traian Băsescu şi diferit de proiectul politic al acestuia;
Nu este rolul şi obiectivul aleşilor locali din România de a fi pro sau anti-Băsescu;
Primarii şi consilierii locali au ca misiune dezvoltarea comunităţilor locale, prin programe şi soluţii administrative;
Politizarea administraţiei locale în folosul electoral al partidului de guvernământ este o veche boală a FSN-PDSR-PSD, al cărei „maestru fondator” în anii ’90 a fost ministrul Octav Cozmâncă, practicile cripto-comuniste de atunci fiind redescoperite acum de Guvernul Ponta;
Nu este în interesul comunităţilor locale de a fi divizate şi în plan administrativ pe criteriul pro sau anti-lideri politici centrali, opţiunea politică individuală a aleşilor locali nefiind relevantă atunci când se discută problemele şi priorităţile administraţiei oraşelor şi comunelor;
Desigur, nimeni nu este ţinut cu forţa într-un partid, iar în cazul schimbării opţiunii politice personale, oricine poate demisiona din formaţiunea care l-a promovat, renunţând şi la poziţia publică obtinută prin susţinerea politică iniţială;
La urma urmei, dacă PSD insistă cu divizarea societăţii româneşti pe tema regimului Băsescu, trebuie reamintit că singurul lider politic care a semnat un Pact de colaborare cu Preşedintele Traian Băsescu, pentru fi sigur că va primi funcţia dorită, este chiar Preşedintele PSD şi candidatul Victor Ponta, nu PNL şi liderii liberali, de atunci sau de acum.
Sperăm ca aceste clarificări să îi ajute pe liderii PSD Cluj să înţeleagă că stratagemele ruşinoase de acaparare a aleşilor locali ai altor partide, pentru a-i folosi în scopul susţinerii electorale a candidatului Ponta, nu sunt demne de un partid care are pretenţia că este responsabil faţă de viitorul României. „Nomadismul politic” încurajat de PSD prin proiectul Ordonanţei de Urgenţă a celor 15 zile de „dezmăţ transpartinic” trebuie stopat, pentru stabilitatea şi credibilitatea aleşilor, cel puţin de-a lungul unui mandat“, se arată într-un comunicat de presă al PNL Cluj.