monitorulcj.ro Menu
Politică

Cererea DNA privind arestarea Elenei Udrea, discutată duminică de Comisia Juridică

Cererea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea va fi discutată duminică de Comisia Juridică, urmând ca luni să fie convocat plenul pentru a se acorda votul.

La Camera Deputaţilor a ajuns şi sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Cererea are loc în dosarul privind fapte de corupţie în legătură cu organizarea şi finanţarea galei în care a boxat Lucian Bute, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus miercuri extinderea cercetărilor faţă de Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.


"Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării 1. Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 2. ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite; luare de mită", se arată în comunicat.