monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Ponta, despre ședința JAI de săptămâna viitoare: Se votează contra aderării României la Spațiul Schengen

Premierul Victor Ponta a declarat că în ședința Consiliului JAI care va avea loc săptămâna viitoare țările care au mai votat împotriva aderării Româneie la Spațiul Schengen își vor menține poziția.

"Ședința JAI e săptămâna viitoare și ni s-a spus foarte clar nu există consens. Vă spun mai direct: se votează contra tot de către acele țări care votau de obicei contra și atunci nu avea rost să supunem la vot în contextul actual. Anul viitor președinția va fi a Olandei, despre care știți bine ce prietenă a fost cu România pe tema Schengen. O să vedem. Deocamdată e clar că dosarul Schengen, în ceea ce mă privește pe mine și Guvernul, eu cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă", a declarat Victor Ponta, aflat într-o vizită oficială în Iordania.

"Noi avem o problemă, în sensul în care avem un regim foarte rigid de vize. Noi am avut totdeauna un regim foarte dur în speranța că o să intrăm în Schengen. Acum, cu speranța asta o să mai trăim cât o mai trăi speranța sau cât o mai exista Schengen. Motiv pentru care o să analizeze sistemul și vreau ca România să fie o țară primitoare pentru oamenii de afaceri cinstiți, pentru turiștii care vor să vină în România, sigur, păstrând toate regulile de securitate. (...) Noi de multe ori avem condiții mult mai dificile de vize decât Germania sau Franța, doar așa... că o să intrăm în Schengen dacă suntem mai duri. Uite că am fost mai duri și tot nu am intrat în Schengen și sincer să fiu nu cred că trebuie să ne facem iluzii prea mari în perioada următoare", a mai spus premierul.