monitorulcj.ro Menu
Politică

Cătăniciu a bătut șaua, să priceapă iapa: Oricine ar veni ministru la Justiție, tot politicienii controlează „sistemul”

Deputatul de Cluj este în pragul unei sentințe definitive într-un proces în care, în primă instanță, a fost găsită incompatibilă; exact „tematica” atacului la adresa Cristinei Guseth.

Deputatul ALDE de Cluj Steluța Cătăniciu a reușit să “întoarcă” propunerea lui Dacian Cioloș pentru Ministerul Justiției, Cristina Guseth, după un adevărat show în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Deputatul clujean a vrut astfel să se asigure că viitorul ministru al Justiției știe ce este conceptul “sistem de imunități” și că nu va rămâne fără imunitate, ea însăși aflându-se într-un proces cu ANI privind incompatibilitatea.

Cristina Guseth a fost retrasă ulterior de pe lista lui Cioloș, după ce Cătăniciu i-a adresat acesteia o serie de întrebări care au pus-o în dificultate, în ședința comisiilor reunite ale Parlamentului. 


Steluţa Cătăniciu i-a reproşat Cristinei Guseth că nu îşi notează întrebările, spunând că "probabil a crezut că va veni aici şi vor exista întrebări servite". Ea a întrebat-o pe Guseth:" care sunt instituţiile publice la care vă referiţi în procedura de întărire a imunităţilor. Ce înţelegi prin sistemul de imunităţi şi care este procedura, pas cu pas?"

"Este important într-un stat democratic ca preşedintele să aibă imunităţi pe perioada mandatului", a răspuns Guseth, pusă în dificultate.


La insistenţele Steluţei Cătăniciu, Guseth a răspuns: "în faţa legii toţi ar trebui să fie egali, iar politicienii din funcţii alese ar trebui să aibă imunitate doar pentru declaraţii politice".

"Dvs credeţi că aveţi dreptul moral să ne vorbiţi de criză de încredere la modul în care vă prezentaţi în comisie?", a spus Cătăniciu.


Ulterior, Cătăniciu a explicat la Antena 3 ce s-a întmplat în Parlament.

"Când există voinţă politică, totul este posibil. În această seară a fost vorba de voinţa politică a PSD şi PNL. Ştiam, pe surse, că acest guvern va trece. PNL şi PSD au făcut un blat politic pe seama românilor. Şi să nu uităm şi de UNPR. Evaluarea este una foarte simplă. N-ar primi notă de trecere. Aţi văzut ce s-a întâmplat, de aceea am şi demisionat. Dânsa a spus că nefiind jurist doreşte să vină să facă managementul acestui minister. Problema e simplă, se referă la principiul managementului omul potrivit la locul potrivit. Dânsa nu este omul potrivit. Votul dat astăzi domniei sale, poate pregătită pentru lupta împotriva corupţiei, reprezintă o palmă aplicată justiţiei independente. Nimeni din cadrul Comisiei Juridice şi din celelalte nu a încercat să fie de rea-credinţă. Am auzit-o când spunea că a simţit energii negative, poate trebuia să pună ceva mov pe dânsa. Ne-a reproşat că am folosit un limbaj juridic..." a spus Steluţa Cătăniciu.


În cazul Steluței Cătăniciu magistrații au amânat emiterea soluției în procesul pe care aceasta îl are cu ANI, până la sfârșitul lunii. Steluţa Cătăniciu a fost cercetată de inspectorii ANI pentru o situaţie de incompatibilitate. Cătăniciu este acum deputat ALDE şi vicepreşedintele comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Ea a fost declarată incompatibilă de inspectorii de Integritate în urma unei sesizări de incompatibilitate care i s-a făcut în perioada în care ea era consilier local în cadrul Primăriei Cluj Napoca. Anul trecut însă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost depus dosarul  în care Cătăniciu a reclamat Agenţia Naţională de Integritate care îi pusese ştampila cu incompatibil.