monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce spune fostul premier Emil Boc despre Sevil Shhaideh: “Să fie atentă. Nu va fi omul care va fi primit cu toate uşile deschise în UE”. Mesaj pentru Dragnea: “PSD nu are cum să pună papucul aici în Cluj”

Fostul premier al României Emil Boc a comentat propunerea PSD pentru funcția de premier şi a vorbit despre cum se va schimba Clujul în următorii patru ani cu o guvernare PSD.

Invitat într-o emisiune la radio, fostul premier Emil Boc a vorbit despre Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcţia de premier. Boc a spus că, deşi pe aceasta nu o aşteaptă o criză economică făcând o comparaţie cu perioada în care el a fost premier, lui Shhaideh nu îi va fi uşor în fruntea Guvernului.

“Personal, nu o cunosc pe doamna Sevil Shhaideh, am auzit însă foarte multe lucruri bune, citind în presă, referinţele din partea unor oameni care o cunosc, inclusiv din partea comunităţii de la Constanţa de unde provine, că e un om profesionist, foarte dedicat muncii, un om cu multă ştiinţă de administraţie şi de activitate publică. În perioada cât a fost ministru nu am colaborat, a fost foarte puţin ministru, numai câteva luni, după ce şi-a dat demisia domnul Dragnea. Nu am avut ocazia să colaborez cu domnia sa, semnătura dânsei am văzut-o pe nişte proiecte europene, dar atât numai, nu am avut ocazia de a colabora. Eu vreau să judec omul după ceea ce face. Pe un om pe care nu-l cunosc nu mă reped să-i pun o anatemă până înainte de a vedea ce face. Mă informez despre ea să aflu ce ştie, deocamdată, referinţele despre ea sunt bune, câte am citit eu din presă, aştept să văd ce face, după care pot da o părere mai avizată. Ce pot însă să spun e că nu-i va fi uşor. Un om care vine în fruntea Guvernului, chiar dacă a avut o experienţă de ministru, înseamnă totuşi o povară administrativă uriaşă şi cu greutăţi imense. Îi dau un sfat, să fie foarte, foarte atentă pentru că, deşi are are avantajul că nu are o criză economică în faţă cum am avut eu experienţa când am nimerit în mijlocul furtunii, intră în ape liniştite, dar şi apele acelea liniştite se pot învolbura de la o zi la alta, chiar de la o oră la alta. Şi acesta este cel mai important sfat”, a spus Boc.


Boc a mai spus că nu are probleme în ceea ce priveşte originea lui Sevil Shhaideh, dar că aceasta nu va fi primită “imediat cu toate uşile deschise” în Uniunea Europeană.

“Nu văd o problemă că viitorul premier e de origine musulmană, dacă primul ministru e competent, nu cred că contează numele, numele poate fi privit ca un avantaj, depinde din ce unghi priveşti, poate fi privit ca un dezavantaj, important este ce face acel om, ce capacitate de comunicare are, e adevărat că nu va fi omul care să fie primit imediat cu toate uşile deschide în Uniunea Europeană, dar orice prim ministru care este nou are o perioadă de lună de miere măcar până îşi poate impune punctele de vedere şi cunoscute opţiunile. Sarcina majoră în politica externă aparţine preşedintelui”, a comentat fostul premier.


Comentând un titlu din publicaţia Bloomberg – “Alegerea surpriză a premierului român alimentează suspiciunile că Liviu Dragnea va fi adevăratul şef” – Boc a reiterat ca Sevil Shhaideh să fie foarte atentă când semnează pentru că răspunderea este individuală, nu colectivă.

“Oricum se subînţelegea aceasta. Semnează primul ministru. Asta am vrut să zic când i-am zis să fie foarte atentă. De semnat, semnează primul ministru. Răspunderea este individuală şi personală, nu este colectivă, în relaţiile dintre partid şi primul ministru”, a mai spus primarul Clujului.