monitorulcj.ro Menu
Politică

Unul din autorii desantului legislativ "Marţea Neagră", numit ministru al Justiţiei

Unul din autorii celor mai controversate iniţiative legislative rămase în antologie sub numele de "Marţea Neagră" este de marţi ministru al Justiţiei.

florin iordache

Florin Iordache şi-a început cariera la Fabrica de Mobilă din Caracal, oraşul său natal, unde a fost şi viceprimar între 1996-2000, cât a fost şi preşedinte al organizaţiei Olt a Partidului Socialist, potrivit revistat22.ro. El s-a înscris în PDSR în urmă cu 16 ani şi tot în acea perioadă a urmat şi Facultatea de Drept.

Iordache a absolvit Facultatea de Mecanică la Universitatea Craiova, iar în 2002 a terminat cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea din Craiova, dupa care a urmat cursuri postuniversitare şi un master la Institutul Naţional de Administraţie. S-a mai blindat cu mastere la Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti şi la Colegiul Naţional de Apărare.


Din 2007 ele este doctor în "Relaţii economice internaţionale", iar în 2008 a urmat noi cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

Din 1996 şi până în 2000, el a fost viceprimar la Caracal.


În anul 2000, Iordache a obţinut şi primul mandat de deputat, din partea PDSR, partid în care s-a înscris în acelaşi an, după ce din 1996 el activase în Partidul Socialist, fiind preşedinte al organizaţiei Olt.

Aflat la cel de-al cincilea mandat de deputat, Florin Iordache este şi vicepreşedinte al PSD Olt.


Iordache este cunoscut pentru implicarea în operațiunea numită de presă „Marțea Neagră“, prin care deputații au modificat mai multe acte normative în favoarea politicienilor cu probleme penale. Pe 10 decembrie 2013, deputații au avut pe ordinea de zi patru pro­iecte de lege controversate - legea amnistiei și grațierii, modifica­rea Codului Penal, legea minelor și legea lobby-ului. De altfel, Iordache este inițiatorul mai multor proiecte de legi de modificare a legislației în domeniul penal și al incompatibilităților.

Din iunie 2016 şi până la încheierea mandatului fostului Parlament, Florin Iordache a fost preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, dupa revocarea lui Valeriu Zgonea din această funcţie, cel care i-a cerut lui Dragnea sa faca un pas inapoi de la conducerea partidului dupa condamnarea penala si exclus ulterior din PSD dupa mobilizarea intregului activ de partid strans unit in jurul liderului suprem Dragnea.


În luna octombrie a anului trecut, Florin Iordache a fost audiat în calitate de martor, la instanţa supremă, în dosarul în care a fost trimis în judecată fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov, acuzat de intervenţii pentru promovarea în Parlament a unui proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Social-democratul a susţinut că, din punctul său de vedere, proiectul de lege nu a fost unul special, iar prin susţinerea acestuia a vrut să vadă care va fi dezbaterea parlamentară. Acesta a mai spus că este arbitru în cadrul Camerei de Arbitraj, dar nu îşi aduce aminte dacă a dobândit acesta calitate în mandatul lui Mihail Vlasov.