monitorulcj.ro Menu
Politică

Politicienii, despre subiectele de la olimpiadele de Literatură română. Creativitate sau o idee deplasată?

Politicienii clujeni au păreri împărţite când vine vorba de controversatele subiecte din domeniul politic date zilele trecute la olimpiada de literatură română.

Redactarea unui “denunţ” către „partid” a „elementului duşmănos” Ilie Moromete. Cam aşa a sunat enunţul unuia dintre subiectele date la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, din mai multe localităţi din ţară, printre care şi Clujul. În alte oraşe, elevilor li s-a cerut să comenteze măsurile Guvernului Grindeanu din utima perioadă.

Iniţiativa celor care au decis să dea astfel de subiecte a stârnit o serie de reacţii, ajungându-se chiar la anchete interne. În acelaşi timp, unele voci au atras atenţia că de fapt toată lumea a avut de câştigat: elevilor le-a fost stimulată creativitatea, iar cei care au conceput subiectele au ieşit din tiparele programei şcolare rigide.


Elevii trebuie provocaţi

Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu consideră că subiectele au fost provocatoare. “Cred că subiectele au fost provocatoare, creative în cel mai bun sens al cuvântului. Ne plângem pe de o parte că profesorii nu sunt creativi şi că nu adaptează subiectele şi îi criticăm. De data aceasta s-au adaptat în modul cel mai fericit, mai ales că nu erau întrebări politice. La olimpiadă, elevul trebuie provocat, trebuie să fie creativ. Se vorbea despre un roman şi orice formă de a stimula elevul să fie creativ, să îşi depăşească condiţia de memorator este o idee bună. Mi se pare că acum se politizează şi nu că subiectele au fost politice, cum au susţinut unii”, a declarat deputatul clujean Emanuel Ungureanu.

În schimb, deputatul UDMR de Cluj Csoma Botond subliniază că ideea de a da un astfel de subiect unor elevi de clasa a 12-a este bizară şi deplasată. “Mi se pare deplasat că s-au dat aceste subiecte, nu inteleg de ce copiii trebuie să se exprime pe acest aspect negativ din politică şi nu ştiu cât au înţeles despre Ordonanţa 13, Curtea Constituţională si denunţ. Dacă chiar au vrut să dea ceva din domeniul politicii puteau găsi şi alte subiect. Deci cred că e bizar şi deplasat”, spune Csoma Botond.


Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros consideră că  aceste subiecte au fost concepute mai degrabă din teribilism.

“Cred că este o alegere nefericită pentru un subiect la literature română. Mi se pare nepotrivită alăturarea a ceea ce s-a întâmplat atunci, în perioada comunstă, cu denunţuirle din ziua de azi. Nu cred că trebuie să îi învăţăm pe elevi cu lucrurile acestea urâte. Sigur că trebuie să ştie că au fost orori în perioada comunistă, dar a-I pune să producă nişte discursuri legate de rău  şi apoi să fie notaţi pentru asta, mi se pare totuşi deplasat. Probabil că din teribilism au fost alese aceste subiecte”, spune parlamentarul.


Fără politică la şcoală

La rândul său, deputatul PSD Horia Nasra susţine că politica trebuie ţinută departe de şcoală.

““Alegerea "denunţului" şi OUG 13 ca subiecte la Olimpiada este o greșeală. De la Coșbuc și până la Shakespeare se puteau identifica subiecte potrivite pentru examenele de la Olimpiadă. Politica trebuie ținută obligatoriu departe de școală. Una este cultura civică, cu drepturile și obligațiile cetățenilor, alta este agenda politică cotidiană”, spune deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra.


Denunţul şi măsurile Guvernului Grindeanu

Elevii participanţi la Olimpiada la Limba Română din judeţele Prahova, Cluj și Bistrița-Năsăud au avut de rezolvat un subiect în care să-şi imagineze că sunt personajul ce colectează taxele de la ţăranii din romanul „Moromeţii” şi să redacteze un referat adresat conducerii de partid prin care denunţă „calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”.

„Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul Moromeţii de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota”, este unul dintre cele trei subiecte pe care le-au avut de rezolvat elevii de clasa a XII-a din Cluj, Prahova și Bistrița care au participat, sâmbătă, la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba Română.


La Bistriţa, Elevii clasei a XII-a a Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu", participanţi la faza pe şcoală a olimpiadei de engleză, au fost puşi să comenteze deciziile Guvernului Grindeanu. Concursul s-a desfăşurat în perioada în care modificarea Codului Penal şi graţierea erau doar proiecte de ordonanţe de urgenţă.

"Pornind de la textul de mai jos, scrie un editorial în care să interpretezi această chestiune controversată şi să evaluezi cum consecinţele unei asemenea decizii ar putea afecta securitatea ţării tale. Argumentaţia ta va avea o lungime de 200-250 de cuvinte", a fost al treilea subiect la concurs, notat cu 25 de puncte. Textul pe care elevii trebuia să-l comenteze era o relatare a situaţiei din României realizată de cotidianul britanic The Gurdian.