Politică
PMP Cluj, cea mai numeroasă delegație la Școala de Vară a organizaţiilor de tineret. Îndemnul lui Traian Băsescu.
În perioada 8-10 septembrie 2017 a avut loc, în stațiunea Olimp, Școala de vară a Organizației de Tineret a Partidului Mișcarea Populară. Noua echipă a PMP Cluj a participat la Școala de Vară cu cea mai numeroasă delegație din țară având peste 15 membri. La eveniment a participat şi fostul preşedinte al României Traian Băsescu.
Tema centrală a întâlnirii reprezentanţilor PMP a fost reîmprospătarea politicii din România şi definirea apartenenței de dreapta a formațiunii politice.
În ce priveşte eventuale viitoare colaborări între PMP şi alte partide liderul PMP Cluj, senatorul Vasile Cristian Lungu a spus: “Nu avem în vedere vreo colaborare cu noul partid lansat de Victor Ponta pentru că ideologia noastră politică e de centru-dreapta pe când noul lui partid este de centru-stânga şi cred că este o incompatibilitate de ideologie. Cât priveşte lansarea acestui partid, îmi amintesc că şi domnul Mircea Geoană a avut un proiect similar –PSRO- care astăzi nu mai prea există. Noi avem drumul nostru, iar scopul este acela de a intra în 2020 la guvernare.
După alegerile locale am făcut majorităţi în consiliile locale şi judeţene, avem vicepreşedinţi de consilii judeţene şi primari, viceprimari peste tot prin ţară. Deci, în formula actuală nu prevăd mişcări de amploare în sensul colaborărilor cu alte formaţiuni de centru-dreapta sau dreapta decât în momentul în care programul de guvernare al celor de la PSD va eşua. Dacă PSD va eşua- şi va face lucrul acesta foarte curând datorită promisiunilor pe care le au în acest program- riscă să ducă ţara într-o criză economică. Atunci îşi vor pierde credibilitatea şi nu vor putea să păstreze guvernarea”.
Îndemnul lui Băsescu: Nu mai puneți benzină de la Mol!
La Școala de vară a fost prezent şi Traian Băsescu, precum şi președinții executivi Eugen Tomac și Valeriu Steriu, președintele organizației județene Cluj a PMP, senatorul Vasile Cristian Lungu, Vasile Vlad Bărbos și Andrei-Tiberiu Hiticaș- vicepreședinți PMP Cluj și Cristian Andrei Gârboan, vicepreședinte PMP Cluj OT.
În discursul său, Traian Băsescu a subliniat că PMP nu va intra în alianță cu nou formatul partid al lui Victor Ponta. Totodată, constatând că în județele Mureș, Harghita și Covasna, în benzinăriile MOL, se distribuie hărţi ale așa numitului Ţinut secuiesc în care în mod fățiș se face propagandă de secesiune teritorială în România, alături de hotărârea sa, a îndemnat la renunțarea alimentării cu combustibil din stațiile aparținând acestei companii: "Vă rog din suflet nu mai cumpăraţi combustibil de la Mol. În benzinării se distribuie hărţi ale Ţinutului Secuiesc. Nici o companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei ţării în care se află".
Reorganizări după alegerile de anul trecut
Vă reamintim, în urma rezultatelor foarte slabe la alegerile parlamentare din toamna anului 2016, președintele Traian Băsescu a schimbat conducerea PMP Cluj, noul președinte, senatorul Vasile-Cristian Lungu aducând în noua echipă a PMP Cluj mulţi membri care nu au mai făcut politică înainte.