monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PSD Cluj Horia Nasra acuză: În Câmpia Turzii, festivalul „Peștelui Durabil” costă 26.000 euro. Cum îi răspunde primarul liberal Dorin Lojigan

Deputatul PSD Horia Nasra îl acuză pe primarul localităţii Câmpia Turzii că la votarea bugetului pentru anul 2018, acesta nu a reuşit să explice de ce costă 26.000 euro Festivalul Peştelui Durabil, nici de ce numele festivalului este plagiat.

În opinia lui Nasra, Câmpia Turzii, localitate recunoscută în trecut pentru tradiţia fabricii Industria Sârmei S.A, este astăzi o comunitate în care administraţia locală nu are răspunsuri pentru mai multe realităţi economice şi sociale  care vulnerabilizează urbea: migraţia tinerilor spre Cluj-Napoca sau occident, lipsa unor locuri de muncă bine plătite care să îmbunătăţească calitatea vieţii, migraţia intelighenţiei locale în Turda sau Cluj-Napoca.

"O idee din Constanţa, copiată fără ruşine de Executivul Câmpiei Turzii.


În Câmpia Turzii există multă probleme nerezolvate de dl. Dorin Lojigan: străzi neasfaltate, străzi asfaltate dar care arată ca după război, puţine locuri de muncă bine plătite, zero absorbţie a fondurilor europene, zero proiecte pentru încurajarea rămânerii tinerilor în oraş.

Interesant este faptul că la votarea bugetului Câmpiei Turzii pentru anul 2018, primarul nu a reuşit să explice de ce costă 26.000 euro Festivalul Peştelui Durabil, nici de ce numele festivalului este PLAGIAT, după unul organizat în Constanţa, binenţeles la Marea Neagră înţelegând logica organizării unui astfel de festival. Practic banii contribuabililor din Câmpia Turzii sunt cheltuiţi fără raţiune şi bun simţ” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.


În replică, primarul de la Câmpia Turzii Dorin Lojigan (PNL) spune că Festivalul Peștelui care va avea loc la Complexul ”Trei Lacuri” în luna mai a acestui an, reprezintă “întâlnirea ideilor administrației locale din Câmpia Turzii și a Euro-Toques România, condusă de către Maestrul Radu Zărnescu în calitate de președinte, membră a organizației profesionale internaționale Euro-Toques, elită a Maeștrilor Bucătari din Europa”.

Acest eveniment se va realiza cu suportul Asociatiei Culturale Euro Est Alternativ - ACEEA.


“Încă din 2016 am dezvoltat împreună acest concept, al unui festival al peștelui de lac, mergând pe linia proiectelor susținute de organizația mai sus amintită, înca din anul 2009, și care se referă la promovarea peștelui dezvoltat în condiții naturale în apele din România, îmbinată cu dorința noastră de promovare și dezvoltare a turismului cultural în Câmpia Turzii prin intermediul Complexului ”Trei Lacuri”. Astfel că, Festivalul Peștelui la Câmpia Turzii vine în completarea proiectelor de gen ale Euro - Toques România și A.C.C.E.A., reprezentată prin președinte, Dr. Iulia Drăguț, care se desfășoară deja de ani în țară, inclusiv cel de la Constanța, care are ca obiectiv promovarea peștelui din Marea Neagră. Evenimentul de la Câmpia Turzii are în vedere promovarea speciilor de pește din lacuri și bălți, dar și a pescuitului, ca activitate sportivă și de agrement. Prin urmare, ceea ce niste necunoscători consideră a fi un proiect plagiat, este o frumoasă colaborare între municipiul nostru si organizații de mare renume atât pe plan național, cât și internațional, într-un concept care conduce atât la dezvoltarea municipiului Câmpia Turzii pe un segment important, cât și alinierea noastră la o serie de tendințe europene după care se ghidează mari organizații profesionale, și anume: consumul responsabil de pește, eliminarea risipei alimentare și protejarea mediului.

Nu am pretenția ca președintele PSD Horea Nasra să înțeleagă precizările de mai sus dar îmi exprim speranța că dacă face un mic efort (doar de atât ar fi nevoie), poate, poate va pricepe”, a declarat Lojigan.