Politică
Kovesi poate fi revocată. Reacţiile politicienilor
Curtea Constituţională a decis că există un conflict instituţional, după ce Guvernul a sesizat un posibil conflict între Executiv şi Preşedinţie, ca urmare a faptului că preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al DNA.
Decizie CCR: EXISTĂ un conflict între Guvern şi Preşedinţie - DOCUMENT OFICIAL
Curtea Constituţională a admis, cu majoritate de voturi, că există un conflict între preşedinte şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, din cauza refuzului şefului statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi. Ne place sau nu ne place decizia, o respectăm, spun UDMR iştii. În acelaşi timp, social democraţii clujeni susţin că Iohannis trebuie să respecte ad litteram decizia Curţii Constituţionale.
“Klaus Iohannis trebuie să respecte ad litteram decizia Curţii Constituţionale şi să înţeleagă că nu este în campanie electorală. Interpretările personale ale domnului Klaus Iohannis nu sunt constituţionale. Prin urmare preşedintele trebuie să-şi reia rolul şi atribuţiile constituţionale şi să renunţe la spectacolul politic populist”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedinte PSD Cluj.
De asemenea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că CCR a fost investită prin Constituţia din 2003 cu puteri extraordinare, iar în aceste condiţii, chiar dacă deciziile plac sau nu, trebuie respectate. Declaraţiile au fost făcute în contextul deciziei de miercuri a CCR.
Kelemen Hunor a declarat că trebuie aşteptată motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, pentru a se vedea dacă se stabilesc şi soluţii la conflictul constituţional între preşedintele ţării şi Guvern.
”Până nu vedem motivarea deciziei CCR nu ştim dacă e bine să comentăm, trebuie să vedem argumentele. Stabileşte CCR doar că există un conflict constituţional sau merge mai departe şi propune şi soluţii? Pentru că în acest moment am aflat că au spus doar că există un conflict constituţional între preşedinte şi Guvern. Din punctul meu de vedere, nici nu m-a întristat, nici nu m-a înveselit decizia. Noi am investit CCR prin Constituţia din 2003 cu puteri extraordinare, extrem de mari, iar în aceste condiţii, nu avem ce face, ne place sau nu ne place decizia, o respectăm şi ne conformăm, indiferent despre ce soluţie este vorba”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, de ani de zile România „îşi bate joc de propria Curte Constituţională”, în condiţiile în care sunt foarte multe decizii ale acestei instituţii care nu au fost luate în considerare prin Parlament, prin legislaţie, ceea ce ar fi o problemă de fond legată de seriozitatea faţă de instituţiile fundamentale ale statului.
Ministrul Justi’iei a cerut revocarea lui Kovesi
Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.
Iohannis nu a vrut să dea curs cererii
Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va da curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, argumentând că motivele invocate de Tudorel Toader nu au fost de natură să îl convingă.
"Indiferent ce va decide Curtea, voi aştepta decizia, motivaţia, voi citi şi voi acţiona în consecinţă", a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, anterior anunţării deciziei.