Politică
Liderul PSD Cluj Cluj Horia Nasra: “Când îşi va onora promisiunea primarul Emil Boc privind campusul studenţesc?”
Cluj-Napoca este cel mai important centru universitar din Ardeal, multe facultăţi fiind chiar primele din România, cu performanţe ştiinţifice recunoscute în Uniunea Europeană şi în Statele Unite, subliniază deputatul Horia Nasra.
Nasra atrage atenţia că profesionalismul cadrelor universitare şi oferta educaţională calitativă a respectivelor instituţii au garantat Clujul pentru sute de mii de studenţi, însă `dezvoltarea unui campus studenţesc în parteneriat cu universităţile clujene` rămâne un obiectiv important, promis de Emil Boc în 2012 dar momentan fără sprijin din partea primăriei municipiului Cluj-Napoca.
„Inima Clujului este cartea. Universităţile, profesorii şi studenţii au transformat oraşul în `Clujul Educat` însă pentru a păstra această etichetă este nevoie de sprijinul autorităţilor locale, `dezvoltarea unui campus studenţesc în parteneriat cu universităţile clujene` fiind obligatoriu.
În 2012, Emil Boc a promis crearea unui campus studenţesc, în 2008 şi 2004 studenţii au ocupat tot primele rânduri din agenda politică a primarului, însă realizările sunt spre zero. Oare când îşi va onora promisiunea primarul Emil Boc privind campusul studenţesc?” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.