monitorulcj.ro Menu
Politică

Iohannis mizează pe votul românilor pentru primul Guvern fără PSD de după Revoluție

Preşedintele Klaus Iohannis susține că adevărata schimbare în România vine prin votul tuturor românilor.

Iohannis mizează pe votul românilor pentru primul Guvern fără PSD de după Revoluție

Cetățenii care „cred în democraţie, libertate, stat de drept, valori pro-europene, modernizare şi normalitate” pot face diferența la alegerile prezidențiale din noiembrie. Prezenţa la vot în număr mare este crucială pentru a avea, pentru prima dată în ultimele trei decenii, o Românie „fără PSD”, spune Iohannis.

„Miza alegerilor prezidenţiale este foarte mare – prezenţa la vot în număr mare este esenţială pentru a avea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o Românie fără PSD. Acest lucru ar însemna o victorie pentru normalizarea unei societăţi care vrea o schimbare, vrea un nou început, vrea o Românie normală şi corectă”, a scris președintele, pe Facebook.


Candidatul PNL mai afirmă că, în calitatea de şef al statului, a folosit toate instrumentele democratice şi constituţionale „pentru a bloca PSD”.

„Prin intervenţiile mele, prin implicarea voastră continuă şi prin votul dat pe 26 mai am reuşit să menţinem România pe drumul său pro-european şi democratic. Am făcut împreună primul pas al unei schimbări care trebuie să continue. Doar prin participare majoră la vot putem să ajungem într-o nouă etapă – în care să construim o majoritate nouă, pro-europeană, care să aducă prosperitate autentică oamenilor şi cu care să relansăm România, cu o bună guvernare şi cu o resetare a statului în ansamblu. Împreună pentru România normală!”, a mai transmis Klaus Iohannis.