monitorulcj.ro Menu
Politică

Finalizarea tronsonului de autostradă Turda-Sebeș, o promisiune onorată a Guvernului PNL! (P.E.)

Până la sfârșitul acestui an, România va avea 315 kilometri de artere modernizate în plus din cadrul reţelei de drumuri naţionale, autostrăzi şi variante ocolitoare.

Potrivit oficialilor Guvernului României, infrastructura națională de autostrăzi se va majora cu 43 de kilometri, incluzând tronsonul Sebeş-Turda.

În același timp, Executivul și-a mai propus să dea în folosință până la sfârşitul anului încă 173 de km de variante ocolitoare şi de drumuri naţionale modernizate. În total, numărul kilometrilor de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare și drumuri naţionale ce vor fi recepționate în anul 2020 va fi 315.


Guvernul PNL a reușit să-și îndeplinească unul dintre obiectivele acestui an în domeniul infrastructurii, respectiv reluarea șantierelor rămase fără activitate în ultima perioadă. Multe proiecte vechi, uitate ani de zile și nefinanțate, au fost revitalizate prin redeschiderea de noi fronturi de lucru. S-a realizat astfel trecerea firească de la promisiunile nesfârșite din anii trecuți, la fapte concrete. În mod special pentru clujeni, finalizarea tronsonului care leagă Turda de Sebeș va însemna o realizare deosebită, atât pentru oameni, cât și pentru agenții economici, care își vor putea dinamiza activitatea prin evitarea blocajelor existente în prezent pe acest sector de drum.

În 6 decembrie, la alegerile parlamentare, susțineți echipa de candidați ai PNL Cluj, care vor contribui decisiv la dezvoltarea județului si a României.


Publicat de SC Monitorul Events SRL, la comanda Partidului Național Liberal Filiala Cluj cod AEP 11200025