Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege pentru instituirea schemei de ajutor de stat „Împrumuturi fără dobândă pentru tineri”, menţionând că nu este nevoie ca tinerii beneficiari să aibă venituri.
Comisia Europeană trebuie să intervină de îndată pentru a stopa jaful secolului pus la cale de către Guvernul PSD-ALDE, spune europarlamentarul clujean Daniel Buda.
O serie de concerte, spectacole, ateliere, expoziţii şi parade au loc la Cluj-Napoca, până în 20 mai, în cadrul Zilelor Clujului 2018. Pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, poliţiştii au câteva recomandări.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că, în urma unui sondaj de opinie realizat pe un eşantion mare de populaţie, a reieşit faptul că românii din Transilvania sunt mult mai deschişi faţă de maghiari, faţă de minorităţi şi faţă de drepturile lingvistice ale acestora, în timp ce Bucureştiul este "cel mai antimaghiar".
Senatorul Vasile Cristian Lungu a participat în perioada 7-9 mai la cea de-a doua delegație a parteneriatului Transatlantic Under 40 (TU-40), la Washington D.C.
Rapoartele Agenţiei Naţionale Antidrog din ultimii ani relevă o statistică îngrijorătoare atât pentru Cluj-Napoca cât şi pentru alte mari aglomerări urbane din România: municipiul Cluj-Napoca rămâne al doilea oraş atât la capitolul trafic, cât şi în privinţa consumului, după Bucureşti, atrage atenţia deputatul PSD Horia Nasra.