Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, estimează că în maxim două săptămâni va fi demarată procedura pentru instalarea guvernului.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a vorbit duminică, într-o conferință de presă la Cluj, despre măsurile introduse recent de guvern pentru compensarea facturilor la energiei și gaze pentru consumatorii casnici, adoptate la începutul săptămânii, prin ordonanță de urgență.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a negat posibilitatea de a fi numit de către PNL în funcția de prim-ministru. El condamnă gestul USR de a vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
Guvernul alocă peste un miliard de lei din Fondul de rezervă pentru proiecte locale, „indiferent de culoarea politică”. Banii ar ajunge de fapt la primarii din PNL și UDMR, spune Alexandru Cordoș.
Senatorul Vasile Dîncu a declarat că Florin Cîțu și partidul pe care îl conduce „nu vor să împartă puterea”, acest lucru fiind caracteristic „dreptei de la noi”
Emil Boc este o posibilă variantă pentru funcția de premier și „cea mai bună soluție” a PNL în rezolvarea crizei politice cauzate de căderea Guvernului Cîțu, potrivit politologului Cătălin Avramescu.
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la ora 18, după ce astăzi, Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură.
Guvernul Cîțu a fost demis în urma moțiunii de cenzură desfășurată astăzi.