Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 100% din voturi, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, potrivit primelor rezultate exit-poll.
Primarul comunei Apahida a anunțat că a fost depistat pozitiv la testarea COVID19 și se află în izolare.
PSD Cluj și-a lansat miercuri candidații la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
România are în față, în anii ce vin, șansa istorică a unei dezvoltări rapide. 80 de miliarde euro, bani europeni, sunt la dispoziția României pentru investiții și modernizare.
CNN l-a declarat pe Joe Biden câștigătorul alegerilor în statul Pennsylvania, stat decisiv pentru rezultatul alegerilor din Statele Americii ale Americii.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an începe vineri şi se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 7,00.
La două zile de la închiderea urnelor, numele câștigătorului alegerilor din SUA încă se lasă așteptat, în contextul în care situația este incertă în patru state-cheie, unde numărătoarea continuă.