monitorulcj.ro Menu

Iohannis primarul. Dar președintele?

Din 2000 și până în 2014, Klaus Iohannis a fost cel mai popular primar din România
Grădinar în timpul liber, iubitor de pisici, amator de drumeţii pe crestele Făgăraşului, Klaus Iohannis și-a început cariera ca profesor de fizică la Agnita, iar duminică va depune jurământul de învestitură în funcția de președinte al României.

Preşedintele jucător iese de pe teren - FOTO

Preşedintele României Traian Băsescu
Cei zece ani de mandat al preşedintelui Traian Băsescu se încheie duminică. Tot atunci, Klaus Iohannis va deveni al patrulea şef de stat al României de după Revoluţia din 1989.

„Traseiştii“ nu îşi vor pierde mandatele aşa uşor

Curtea Constituţională (CC) a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Efectele acestei ordonanţe rămân însă în vigoare, deci aleşii locali care au migrat nu îşi vor pierde mandatele. Cel puţin deocamdată.