Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, că va continua discuţiile cu preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, arătând că PMP este deschis pentru fuziunea între cele două partide şi că fostul premier ar putea fi un candidat foarte bun pentru prezidenţiale.
Prim-Vicepreședintele PDL, Andreea Paul, atrage atenția asupra faptului că guvernul Ponta ignoră orice avertisment al Curții Constituționale și continuă “marșul ilegalităților guvernamentale”.
Raportul elaborat de către vicepremierul Gabriel Oprea privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni este mult mai mare comparativ cu sinteza furnizată presei, conţinând şi anexe, date, hărţi, secrete, a declarat premierul Victor Ponta.
Actualul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat va prelua aceeaşi funcţie în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a putea conduce Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă (DISU), care va funcţiona la Interne, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea.
Emil Boc consideră că eliberarea din funcţii a opt consilieri prezidenţiali şi înscrierea unora dintre aceştia în PMP este "un demers sănătos", fiind vorba despre oameni politici care s-au "validat" în viaţa publică.
Partidul Mișcarea Populară a fost înregistrat azi în Registrul partidelor politice, prin decizia definitivă a Curții de Apel București, după numeroase amânări.