Senatorii şi deputaţii au respins, marţi, solicitarea lui Traian Băsescu privind convocarea referendumului pentru un Parlament unicameral, cu cel mult 300 de aleşi, cu doar 191 de voturi pentru, 69 de abțineri și 123 împotrivă. Avizul Parlamentului este însă consultativ, iar referendumul poate fi convocat oricum de Traian Băsescu prin decret prezidenţial.
Membrii Comisiei de Învăţământ şi Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Cluj au propus demiterea managerului revistei Tribuna, Mircea Arman. Întâlnirea membrilor Comisiei a avut loc luni iar propunerea lor a fost înaintată preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Demiterea managerului revistei Tribuna va fi discutată în plenul Consiliului Judeţean săptămâna viitoare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a participat marţi, la ceremoniile de finalizare a lucrărilor de reabilitare a staţiilor de epurare din oraşul Huedin şi municipiul Gherla, investiţii realizate în cadrul contractului "Reabilitarea şi extinderea staţiilor de epurare Gherla şi Huedin", derulat prin proiectul cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu.
Prefectul Gheorghe Vuşcan, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, solicită factorilor decizionali de la nivelul autorităţilor locale din municipii şi oraşul Huedin să asigure montarea şi amenajarea unor corturi anticaniculă în zonele circulate mai intens de către pietoni.
Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi "pentru", 123 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.
Grupurile parlamentare ale UDMR consideră inoportună organizarea unui referendum naţional, pe tema Parlamentului unicameral şi a reducerii numărului de senatori şi deputati la maxim 300, drept urmare s-au abţinut, marţi, de la votul asupra solicitării preşedintelui Traian Băsescu, a afirmat marţi, în plenul reunit al Parlamentului, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras.
Parlamentul dezbate marţi raportul Comisiilor juridice cu privire la iniţierea de către preşedintele Traian Băsescu a unui referendum naţional cu privire la trecerea la un Legislativ unicameral, cu 300 de membri.
Plenul Senatului a aprobat în şedinţa de marţi proiectele de hotărâre privind încetarea mandatului preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, şi al celor doi vicepreşedinţi - Vladimir Simon şi Horia Răzvan Gârbea.