monitorulcj.ro Menu

Mandatul preşedintelui, REDUS la 4 ani în Noua Constituţie

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente care îl vizează pe preşedintele României, care va fi definit drept "şef al statului", mandatul acestuia se va reduce la patru ani, iar PNL şi-a retras amendamentul care impunea interdicţii foştilor preşedinţi.

Uioreanu a luat primele măsuri pentru soluţionarea problemelor de la revista Tribuna

Ca urmare a gravelor probleme semnalate în ultima perioadă de timp cu privire la funcţionarea Revistei Tribuna, instituţie de cultură aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a dispus luarea unor măsuri urgente menite să contribuie la verificarea tuturor aspectelor semnalate şi, în final, la rezolvarea acestora într-o manieră optimă.

Ministerul Educaţiei a alocat o sumă infimă pentru elevii navetişti din judeţul Cluj

O primă tranşă din datoria pe care Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj o are către firmele care asigură transportul elevilor a fost achitată de către Ministerul Educaţiei. În judeţul Cluj peste 3.000 de elevi fac naveta şi nu le-au mai fost decontate biletele de şapte luni, iar datoria totală este de 3,5 milioane lei.