Comisia judeţeană de fond funciar a Prefecturii Cluj a dispus amendarea primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cu suma de 20000 de lei, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, pentru "tergiversarea" punerii în posesie a câtorva sute de foşti proprietari ai livezii Palacsay.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a ajuns să fie lobbist pentru Guvern pe lângă cancelarul Angela Merkel sau premierul Olandei, Mark Rutte, pe care i-a asigurat că Executivul român lucrează şi vrea să corecteze inclusiv problemele din MCV.
Consiliul Judeţean Cluj va lua un credit în valoare de 25 milioane de euro pentru derularea unui program de asfaltare a drumurilor din judeţ.
Guvernul consideră că restituirea imobilelor naţionalizate s-a transformat, din cauza neregulilor din perioada anterioară, dintr-o reparaţie istorică într-o mare afacere imobiliară, în care diferite persoane fizice au cumpărat pe sume modice drepturi litigioase şi au obţinut rapid milioane de euro.
Cel mai recent sondaj realizat de INSCOP, la comanda Adevărul, îl plasează pe premierul Victor Ponta pe locul al doilea la capitolul încredere. Pe primul loc se află guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.
Europarlamentarul social-democrat Corina Crețu şi deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea au participat miercuri la prelegerile organizate la Parlamentul European pe marginea Covenției asupra Violenței Împotriva Femeilor.
La o zi după ce primarul Emil Boc a declarat venirea chinezilor de la China Gezhouba Corporation la Cluj pentru o posibilă investiţie în hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti este rezultatul vizitei sale în China, în 2011, în perioada când a fost prim-ministru, senatorul USL de Cluj, Alexandru Cordoş, spune că la invitaţia sa conducerea companiei a fost prezentă în Cluj Napoca.
La două săptămâni de la preluarea interimatului, premierul Victor Ponta îl propune pe Robert Cazanciuc, actualul secretar general al MAE, să preia funcţia de ministru al Justiţiei.