Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe Mircea Toader drept lider de grup, cu 25 de voturi favorabile şi 22 împotrivă, contracandidatul acestuia, Gheorghe Tinel, cunoscut susţinător al Elenei Udrea, obţinând cu trei voturi mai puţin.
Primul-ministru Victor Ponta a avut marţi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu în care au convenit ca şeful Guvernului să preia interimatul postului de ministrul al Justiţiei, urmând ca premierul să facă, în maximum 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o nouă propunere pentru portofoliul Justiţiei, informează Biroul de presă al Guvernului.
Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, critică reacţia liderului PNL, Crin Antonescu, privind numirea lui Daniel Morar ca judecător la CCR, care a afirmat că „pentru Traian Băsescu justiţia în România se reduce la 2 cuvinte: Daniel Morar“.
PNL şi PSD vor candida separat la alegerile pentru Parlamentul European din 2014.
Mai multe controale derulate de Prefectura Cluj la primăriile din judeţul Cluj au scos la iveală o serie de nereguli. Majoritatea controalelor s-au terminat cu denunţuri penale la adresa primarilor şi la adresa mai multor angajaţi. Printre primăriile controlate se numără cele din Călăţele, Luna, Iclod, Apahida, Băişoara, Cuzdrioara, Baciu, Jucu şi Turda.
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni seară, că este membu de partid şi nu şi-a pus problema să intre în Fundaţia "Mişcarea Populară". Ea a arătat că sunt mulţi oameni în partid îngrijoraţi că PDL rămâne în afara unui proiect de dreapta şi înţeleg nevoia de a fi rămas în parteneriat cu Traian Băsescu.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat luni iniţierea procedurilor, împreună cu "colegii săi", pentru înfiinţarea Fundaţiei "Mişcarea Populară".
Fermierii români au primit până în prezent aproape 111 milioane de euro din sprijinul financiar pe suprafaţă acordat din fonduri europene, aferent anului 2012, alte 425 de milioane de euro urmând să intre în conturile fermierilor în această săptămână, a anunţat ieri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).