Convenţia PDL se apropie, iar unii democrat liberali au decis deja pe cine vor susţine la şefia partidului.
Vicepreşedintele PDL Cluj, fostul deputat, Petru Călian, va ataca la Curtea Constituţională Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române".
Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de joi un proiect de hotărâre prin care clujenii de pe Calea Dorobanţilor vor primi 32 de locuri noi de parcare.
Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, se declară dezamăgit de modul în care Guvernul Ponta înţelege să guverneze România, „căpuşând“ bugetul de stat prin zecile de companii care au pierderi uriaşe sau obţin profituri mult diminuate, din cauza controlului politic al USL.
UPDATE: Decizia de eliberare din funcţie a lui Valentin Preda a fost publicată în Monitorul Oficial
Decizia privind eliberarea din funcţie a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Răducu Valentin Preda, semnată de premierul Victor Ponta, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la începutul şedinţei de guvern, că pensiile speciale nu vor fi recalculate, dar că vor fi îndreptate greşelile comise în cazuri punctuale.
Vicepreşedintele PDL Cluj, fostul deputat Petru Călian, cere colegilor săi de partid din Ardeal să o sprijine la conducerea PDL pe Elena Udrea.