Un candidat UKIP (Partidul Independenţei din Marea Britanie) în circumscripţia Eastleigh, Diane James, a declarat marţi că românii sunt asociaţi cu infracţiunile şi a cerut oprirea temporară a imigraţiei.
Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, i-a transmis omologului român, Titus Corlăţean, aflat, marţi, în vizită oficială la Haga, că Guvernul Olandei nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de MCV, informează MAE.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, spune despre candidatura Elenei Udrea la şefia partidului că „orice candidatură este binevenită”. Daniel Buda, a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă la Convenţia Naţională a PDL ar fi depuse cât mai multe candidaturi pentru funcţia de preşedinte al partidului.
Organizaţia PNL Cluj-Napoca este sub interimat de mai bine de doi ani. Voci din PNL au susţinut, în repetate rânduri că aceasta a fost doar o masă de manevră de care unii dintre liberali s-au folosit, pentru putere.
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, întrebat despre candidatura Elenei Udrea la şefia PDL, că salută competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului, spunând că toţi candidaţii "au bastonul de preşedinte în raniţă".
Plenul Senatului a adoptat în şedinţa de marţi proiectul de admitere a Ordonanţei care modifică Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, stabilind cadrul legal prin care militarii trimişi în misiune în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a anunţat luni că va candida la Convenţia Naţională a partidului care va avea loc în 23 martie. Marţi, şi Elena Udrea a anunţat că intenţionaează să intre în cursa pentru conducerea PDL.
Deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzău atrage atenţia asupra faptului că votul final pe legea bugetului naţional a fost „un circ promovat în stilul caracteristic“ de către reprezentanţii actualei puteri.