Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că, prin recenta solicitare de extindere cu două luni a actualului acord cu Fondul Monetar Internaţional, Victor Ponta îşi arată adevărata faţă şi admite faptul că măsurile luate de Guvernul Boc acum mai bine de 3 ani, şi atât de blamate de întregul bloc USL -ist, au fost de fapt cele mai bune şi benefice măsuri pentru România.
Unii liberali s-au declarat „stupefiaţi“ de ideea lui Călin Popescu Tăriceanu privind alegerea unui candidat la prezidenţiale print-un scrutin intern. Aceasta pentru că, au subliniat ei, Crin Antonescu a fost ales şi validat deja în cadrul Congresului de anul trecut drept candidatul USL la Preşedinţie.
Preşedinţii de consilii judeţene liberali susţin că o discuţie despre desemnarea candidatului PNL la Preşedinţie este depăşită şi punctează că prin rezoluţiile adoptate anul trecut s-a stabilit că liderul liberalilor, Crin Antonescu, va fi candidatul la această funcţie.
Mircea Irimie spune că a plecat din PDL din cauza primarului Tudor Ştefănie, pe motiv că nu a avut libertate de exprimare şi că actualul preşedinte al democrat liberalilor turdeni i-ar fi îngrădit evoluţia politică.
Senatorii sunt convocaţi, luni, în sesiune extraordinară, pe ordinea de zi a şedinţei de plen aflându-se proiectul de lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dar şi aprobarea unei ordonanţe de urgenţă privind majorarea pensiilor cu 4%.
Secretarul de Stat american în exerciţiu Hillary Clinton nu exclude o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale din 2016, într-un interviu comun cu preşedintele Barack Obama.
Imunitatea extinsă a parlamentarilor stârneşte reacţii şi în rândul specialiştilor în drept.
Fostul premier social-democrat Milos Zeman, 68 de ani, a câştigat detaşat primele alegeri prezidenţiale organizate în Cehia prin sufragiu universal direct, obţinând 55,16% din voturi după numărarea a 98% din buletine, informează sâmbătă AFP.