Candidaţii declaraţi aleşi deputaţi sau senatori în urma scutinului de duminică vor primi certificatul doveditor al alegerii din partea birourilor electorale de circumscripţie unde se află colegiul în care au candidat, aceştia urmând să fie validaţi în plenul Camerei din care vor face parte.
Coaliţia aflată la putere în România a obţinut victoria în alegerile parlamentare, duminică, anunţă agenţii de presă ca AFP şi Reuters, dar şi Bloomberg şi France24, citând exit poll-uri şi precizând că primele rezultate oficiale ale scrutinului sunt aşteptate luni.
Prezenţa la vot, la nivel judeţului Cluj, la alegerile parlamentare, la ora 21.00, a fost de 35,27 %, a anunţat, duminică, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Monica Trofin. În judeţul Cluj, în mediul rural au votat până la ora 21.00, 33,41% dintre alegători, iar în mediul urban prezenţa la urne a fost de 36,15%. În municipiul Cluj-Napoca prezenţa la vot a fost de 37,53%.
Prezenţa la urne pe ţară la alegerile parlamentare a fost duminică, la ora 21,00, de 41,72%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).
Alegătorii de la secţia de votare 185 din Chişinău au forţat duminică în jurul orei 21.00 uşa pentru a putea să voteze. Aceştia s-au îmbrâncit cu poliţia şi au criticat faptul că procesul electoral nu a fost prelungit.
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat duminică seara la aflarea primelor exit poll-uri că se aşteaptă ca Clujul să trimită în Parlamentul României cinci senatori şi doi deputaţi din partea USL, adică jumătate dintre cele 14 mandate parlamentare ale Clujului, adăugând că se aşteaptă ca Colegiul 3 să îl câştige detaşat.
Votul în străinătate continuă, la ora 21,00, ora României, în secţiile de vot din SUA, Brazilia, Uruguay, Argentina, Chile, Venezuela, Cuba, Columbia, Peru şi în Mexic, informează MAE.
Uniunea Social Liberală a obţinut, la Senat, 55% din voturi la alegerile parlamentare de duminică, Alianţa România Dreaptă - 19%, iar Partidul Poporului - Dan Diaconescu - 10%, potrivit sondajului la ieşirea de la urne realizat de Centrul Pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP).