Conducerea PDL Cluj precizează că proiectul de hotărâre privind extinderea pistei Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca şi devierea Someşului nu a fost votat, ieri, de consilierii judeţeni PDL din cauza unei lipse de informare şi a unei fundamentări corespunzătoare.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, astăzi, tuturor românilor, un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei.
Preşedintele Traian Băsescu va participa sâmbătă, de la ora 11,00, la ceremonialul militar din Piaţa Arcului de Triumf din Capitală, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, informează Administraţia Prezidenţială.
De anul viitor, vor fi construite 400 de locuinţe ANL pentru tinerii medici în Bucureşti şi judeţele Timiş, Iaşi, Dolj şi Cluj. În Bucureşti vor fi realizate 150 de locuinţe, iar în celelalte judeţe câte 50.
Deputatul PDL Petru Călian transmite un semnal de alarmă referitor la situația studenților din provincie care, deși au viză de flotant, nu pot vota în localitatea în care își desfășoară studiile și solicită, în mod public, premierului Victor Ponta și miniștrilor Educației și Transporturilor să ia măsurile necesare pentru facilitarea exercitării dreptului de vot a acestora.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a somat toate partidele politice şi candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 cu privire la obligativitatea de a înlătura afişele expuse ilegal pe domeniul public în maximum 48 de ore.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat situaţia donaţiilor primite de toate partidele politice în primele trei săptămâni de campanie electorală pentru alegerile parlamentare.
Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, într-un interviu pentru AFP, că imunitatea parlamentară este încă percepută de unii candidaţi ca o pavăză împotriva anchetelor penale, partidele neavând încă filtre eficiente împotriva corupţilor.