Ministrul a declarat, ieri, la Cluj, că din ce în ce mai mulţi angajatori se plâng de faptul că lipsesc meseriaşii de pe piaţă.
Prima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, a început pentru candidații din Alianței România Dreaptă în Colegiile 1 Senat și 2 Deputați, Alin Tișe și Daniel Buda, cu întâlniri cu cetățenii.
Candidatul ARD a avut sâmbătă seară o întâlnire cu reprezentanţii presei arădene, la o cafenea din centrul oraşului.
La sfârşitul acestei săptămâni a început o campanie de verificare a situaţiei copiiilor părăsiţi în spitale.
Premierul Victor Ponta a declarat că preferă să fie prudent în a avansa posibilitatea unei majorări salariale pentru bugetari anul viitor, amintind că Executivul se află încă în proces de restituire a sumelor din salarii tăiate în urmă cu doi ani.
Deputatul clujean Petru Călian (PDL, candidat în Colegiul 3 Deputați Cluj-Napoca din partea ARD), în calitate de membru al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci, e de părere că valoarea nominală a unui tichet de masă ar trebui să crească la 15 lei şi a solicitat Ministerului Muncii emiterea unui ordin în acest sens.
Andrei Marga a numit la conducerea filialelor Institutului Cultural Român din Kiev și Moscova două personaje cunoscute ca agenți de influență ai Rusiei.
Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, le cere candidaţilor USL din Transilvania să se dezică de programul Uniunii, deoarece nu ar fi inclusă continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania, scrie Agerpres.