Sănătate
Practicat din adolescenţă, sportul reduce riscurile de sinucidere
Sportul ar fi un mijloc excelent de reducere a tendinţelor sinucigaşe, arată un studiu desfăşurat de Universitatea din Goteborg (Suedia) şi menţionat de maxisciences.com.
mai târziu riscuri suicidare mai mici. Cercetarea, desfăşurată pe circa un milion de persoane, arată că cine are o condiţie fizică proastă în adolescenţă poate fi de două ori mai înclinat spre tendinţe suicidare la maturitate. Prin urmare, sportul şi activitatea fizică practicate în tinereţe influenţează comportamentul viitor.
Oficiul Naţional suedez pentru Sănătate a difuzat un raport îngrijorător în privinţa sănătăţii copiilor şi adolescenţilor, potrivit căruia sănătatea mentală a acestora s-ar fi degradat în ultimii ani. Rata sinuciderilor în rândul tinerilor a crescut de patru ori, aşa încât cercetătorii s-au ocupat de factorii care ar fi putut determina aceste tendinţe suicidare.
După ce au evaluat forma fizică a 1.136.527 de adolescenţi de 18 ani la vizita medicală efectuată înaintea începerii serviciului militar, cercetătorii au constatat că tendinţa suicidară la tinerii în formă fizică bună era mai scăzută decât la ceilalţi. Nu este primul studiu care arată că sportul ar avea un impact pozitiv asupra sănătăţii mintale, că ar lupta împotriva depresiei şi ar stimula buna funcţionare a creierului.
În adolescenţă, când creierul este în plină dezvoltare, are nevoie de stimulente pozitive, aşa încât sportul ar fi cu atât mai benefic pentru adolescenţi, încheie maxisciences.com.