monitorulcj.ro Menu
Sănătate

CAPCANELE din dietă: Vezi ce alimente, folosite frecvent în dietele pentru slăbit, ÎNGRAŞĂ

O echipă de dieteticieni straini a întocmit un top al alimentelor care sunt adevărate capcane alimentare pentru cei care vor să piardă din kilograme. Printre acestea se numără uleiul de măsline, iaurturile cu zero la sută grăsime şi chiar sucul de fructe, produse folosite frecvent, până acum, în dietele pentru slăbit.

Alimente periculoase pentru diete:

Sucul de fructe: Are un nivel mare de calorii (150 într-un pahar de 250 de mililitri) şi nu conţine deloc fibre. Pentru consumul în timpul regimului se poate dilua, dar cel mai recomandat este consumul fructului întreg.


Uleiul de măsline: Nivelul ridicat de calorii (50 într-o singură linguriţă) nu îl face tocmai potrviti pentru dietă, dar poate fi redus cu aproape 90 la sută prin înlocuirea cu ulei de măsline în varianta spray.

Pâinea neagră nu este mereu bogată în fibre, multe companii folosind vopsea pentru a face pâinea să arate mai sănătoasă. Cea mai bună opţiune este înlocuirea ei cu pâinea integrală.


Produsele cu zero la sută grăsime conţin adesea foarte mult zahăr pentru compensarea aromei lipsă. Dieteticienii recomandă versiunile originale, dacă valorile nutriţionale arată că au mai puţine calorii.

Fructele şi nucile uscate: Deşi sunt o bună sursă de fibre, cele mai multe fructe uscate sunt îmbrăcate în zahăr, iar nucile în sare.


Granola conţine de obicei o combinaţie de grăunţe integrale, nuci şi seminţe, dar o mică porţiune a cerealei are niveluri ridicate de grăsime şi zahăr. Opţiuni mai bune sunt musli fără zahăr sau fulgii simpli de cereale.