monitorulcj.ro Menu
Sănătate

UMF Cluj a investit anul acesta 6 milioane lei pentru dotarea clinicilor cu aparatură

Prof. dr. Alexandru Irimie, rectorul UMF Cluj a prezentat, în cadrul unui interviu acordat monitorulcj.ro, realizările cele mai importante din acest an ale universităţii.

prof. dr. Alexandru Irimie, rectorul UMF Cluj

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu Cluj a investit anul acesta bani pentru dotarea cu aparatură a clinicilor, a deschis recent Muzeul de Istorie a Medicinei şi a primit diploma de recunoaştere a calităţii învăţământului de limba franceză.

Reporter: Care sunt cele mai importante proiecte/realizări ale UMF Cluj în anul 2013?


Alexandru Irimie: Anul 2013 a fost un an cu multe realizări pentru universitatea noastră. În conformitate cu programul managerial al actualului mandat al conducerii universităţii, s-a constituit Centrul Integrat de Educaţie şi Informare, primul departament cu structură universitară  hibridă, care are o activitate pe orizontală oferind servicii academice, de cercetare şi servicii suport tuturor componentelor universităţii.  

S-a finalizat, s-a utilat la nivel de secol XXI şi s-a dat în folosinţă noua clădire din campusul de cămine Haşdeu, componenta Bibliotecii Valeriu Bologa a universităţii, noul sediu al Decanatelor şi noua clădire pentru Catedra de limbi moderne a Universităţii. De asemenea, s-a finalizat şi s-a dat în folosinţă cu o structură organizatorică adecvată, Muzeul de Istorie a medicinii coordonată de catedra de specialitate a universităţii.


Diploma de recunoaştere a calităţii învăţământului

S-au demarat şi sunt în curs de implementare demersurile pentru accesul mobil nelimitat şi gratuit pentru utilizatori la toate resursele de documentare electronică la care Universitatea este afiliată prin consorţii internaţionale, naţionale sau prin afiliere individuală (peste 12.000 de reviste de specialitate, cărti, teze de doctorat şi de licenţă, biblioteci de imagini).

S-au diversificat ofertele de discipline opţionale şi s-a îmbunătăţit programa de practică profesională. S-au propus şi s-au implementat noi programe de învăţământ (masterate). S-au realizat ateliere şi cursuri de pregătire şi module de pregătire pedagogică ale cadrelor didactice.


Facultatea de medicină a Universităţii noastre a primit Diploma de recunoaștere a calității - „Label CIDMEF”, acordată de către Conferința Internațională a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză CIDMEF. Atribuirea certificatului de calitate Label CIDMEF, care atestă nivelul ridicat al formării, cultura și permanența evaluării calității în cadrul Facultății și conformitatea procesului educațional cu normele CIDMEF este consecința vizitei pe care Comisia de evaluare desemnată de Consiliul CIDMEF a efectuat-o în facultatea noastră în perioada 4-6 aprilie 2013.

18 proiecte cu fonduri europene aşteaptă aprobarea

Reporter: Cum stă UMF Cluj la capitolul cercetare? Dispune de fondurile necesare unei bune derulări a cercetării, s-a aplicat pentru fonduri europene şi/sau guvernamentale?


Alexandru Irimie: Anul acesta mai mult decât în alţi ani, din universitate s-au depus 18 proiecte europene şi internaţionale care îşi aşteaptă rezultatul evaluării. Aşteptăm de asemenea rezultatele competiţiilor naţionale pentru granturi de cercetare. Pentru a forma o cultură a cercetării duse la începuturile carierei academice, universitatea noastră a instituit acordarea anuală a unui mare număr de granturi de cercetare finanţate prin surse proprii care se dobândesc prin competiţie.

Reporter: Care sunt cele mai remarcabile rezultate obţinute anul acesta în urma activităţilor şi proiectelor de cercetare derulate de UMF Cluj?


Alexandru Irimie: În acest an, până la 1 decembrie, colectivele de cercetare ale universităţii au realizat 250 de publicaţii cu un factor de impact de peste 450. Din cele 100 de burse acordate din resursele proprii tinerilor cercetători, (studenţi şi cadre didactice), 72 au generat publicaţii în reviste catalogate în cele mai prestigioase baze de date internaţionale şi încă 25 aşteaptă evaluarea de la reviste la care au fost depuse spre publicare. S-au depus de asemenea şi 3 brevete.

Clinicile proprii, modernizate din fondurile universităţii

Reporter: Aproximativ câţi bani au fost investiţi anul acesta pentru dotarea cu aparatură a clinicilor UMF Cluj, ce aparatură nouă a fost achiziţionată şi de unde provin fondurile?

Alexandru Irimie: Valoarea investiţiei din acest an pentru dotarea cu aparatură (echipamente mari) a UMF Cluj se ridică la suma de 6.000.000 lei. Banii provin din venituri proprii UMF şi proiecte de cercetare. Aparatura nouă cumpărată include o linie completă proteomică pentru Centrul de cercetări pentru genomică funcţională, un Sistem Micro Computer Tomograf pentru Clinica Chirurgie 1, echipamente pentru laboratorul de cercetare – Hematologie, un sistem compact de microscopie atomică pentru Chirurgie III, un Sistem comun de achiziţie şi implementare a datelor pentru Fiziologie, două ecografe, aparate audiologice portabile, etc.