monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cluj: 4 milioane lei au costat tratamentele clujenilor în străinătate

Peste 600 de clujeni au beneficiat de servicii medicale acordate pe teritoriu unui alt stat. Pentru acestea, CAS Cluj a decontat suma de 4.227.307 lei.

Persoanele asigurate care suferă de anumite afecţiuni grave, afecţiuni care nu pot fi tratate pe teritoriul României, se pot prezenta la o clinică de specialitate din străinătate. Aceste servicii medicale sunt decontate de către stat şi de ele pot beneficea şi românii care se îmbolnăvesc în timp ce se află în străinătate şi care au nevoie de ajutor medical.

Anul trecut, 607 de clujeni au fost trataţi de către medicii străini. Conform conducerii Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, în 2013, clinicile medicale din ţări din Europa au solicitat decontarea unei sume de peste 4 milioane de lei pentru servicii medicale acordate unor clujeni.


“CAS Cluj a validat şi a transmis CNAS în vederea efectuării plăţilor un număr de 607 formulare europene în baza cărora asiguraţii au beneficiat de servicii medicale acordate pe teritoriul unui stat membru al UE sau SEE. Suma achitată, reprezentând contravaloarea acestor servicii medicale a fost de 4.227.307,80 lei”, transmit reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Cluj.

 Cele mai multe afecţiuni care sunt tratate în străinătate sunt de natură oncologică şi de boli ale sistemului circulator. Ţările de top în care se tratează românii sunt Germania, Franţa şi Italia

Etichete: sanatate strainatate