monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Antioxidanții ar putea favoriza cancerul, în special pe cel de plămâni

Antioxidanții ar putea favoriza proliferarea celulelor canceroase, în special în cazul cancerului de plămâni, notează cotidianul Le Nouvel Observateur.

Un studiu publicat săptămâna aceasta în revista medicală americană Science Translational Medicine arată că suplimentele de vitamine antioxidante accelerează dezvoltarea leziunilor precanceroase sau cancerele precoce de plămâni la șoareci și la celule umane în laborator. Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să elucideze acest mecanism.

Antioxidanții, cum sunt vitaminele A, C și E, permit neutralizarea radicalilor liberi produși de organism. Radicalii liberi asigură curățarea organismului, prin permanenta eliberare a celulelor vechi sau defectuoase. Însă, în număr mare, ei devin nocivi, din cauza puterii lor antioxidante crescute, care poate afecta celulele, accelera procesul de îmbătrânire și provoca cancere.


Mult timp, oamenii de știință au crezut că antioxidanții pot ajuta la prevenirea tumorilor canceroase, astfel că beneficiile antioxidanților au fost adesea mult lăudate. Însă, mai multe studii clinice recente sugerează că aceștia nu au de fapt niciun efect în combaterea, de exemplu, a cancerului de plămâni. Mai rău, antioxidanții pot chiar să crească riscul de a dezvolta cancer la anumite grupuri vulnerabile, cum sunt fumătorii.

'Cauza acestui paradox rămânea până de curând necunoscută', explică profesorul Martin Bergo, co-director al Centrului de boli oncologice din cadrul Institutului de Medicină din Goeteborg, Suedia, principalul autor al studiului publicat săptămâna aceasta, citat de agerpres.ro.


În timpul acestui studiu, șoareci modificați genetic pentru a dezvolta mici tumori în plămâni au fost tratați cu suplimente de vitamina E și cu un medicament antioxidant. 'Am constatat că acești antioxidanți au triplat numărul tumorilor și le-au accelerat puternic agresivitatea. De asemenea, acești antioxidanți i-au ucis pe șoareci de două ori mai repede', a explicat profesorul Bergo, precizând că efectele acestor substanțe depind de dozajul lor. Astfel, cu cât mai crescute erau aceste doze, cu atât mai mare era efectul lor.

Aceste rezultate au fost reproduse în două modele de cercetare diferite, pe șoareci și pe celule canceroase pulmonare umane în vitro, a mai precizat omul de știință.


Astfel, s-a ajuns la concluzia că antioxidanții stimulează progresia cancerului, diminuând cantitatea unei proteine-cheie numite 'p53', al cărei rol principal este cel de a distruge celulele tumorale, pentru a evita ca acestea să afecteze ADN-ul. 'Când am eliminat această proteină la șoareci și în liniile de celule ale cancerului de plămâni la om, antioxidanții nu au mai avut efect', a explicat autorul studiului.

Antioxidanții au o acțiune toxică și pentru că, diminuând nivelul de radicali liberi în tumori, ei scad în același timp cantitatea de proteină 'p53' din sânge și lasă curs liber celulelor canceroase pentru a se multiplica. Acest mecanism sugerează că persoanele care au mici leziuni sau tumori nediagnosticate în plămâni, ceea ce este destul de probabil în cazul fumătorilor, ar trebui să evite suplimentele antioxidante, a avertizat profesorul Bergo.


Rămâne de determinat dacă acest efect nefast se produce în aceeași măsură pentru alte tipuri de cancer și dacă aceste substanțe sunt benefice pentru persoanele cu risc scăzut, în scopul preîntâmpinării tumorilor canceroase. 'Nu se știe dacă antioxidanții pot reduce riscul de cancer la persoane în stare bună de sănătate', a declarat profesorul Bergo.

Un studiu realizat de cercetători de la Institutul național american de oncologie, publicat în 2011 și desfășurat pe 28.000 de bărbați cu vârste între 55 și 74 de ani, a arătat deja că există o legătură între betacaroten, un puternic antioxidant prezent în numeroase vegetale și consumat de asemenea sub formă de suplimente alimentare, și o formă agresivă de cancer de prostată. Acești cercetători atenționau de asemenea că tratamentele anticanceroase vizează oxidarea celulelor tumorale, pentru a le distruge, în timp ce antioxidanții ar putea slăbi acțiunea terapeutică a respectivelor tratamente.

Etichete: antioxidant cancer