Sănătate
Premieră mondială: Un bărbat a reușit să simtă obiecte cu ajutorul unei proteze
Un bărbat al cărui braţ stâng a fost amputat în urmă cu nouă ani şi-a regăsit simţul tactil graţie unei mâini artificiale experimentale, ataşată nervilor săi de la nivelul membrului amputat.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, această premieră biomedicală deschide calea pentru realizarea în următorii ani a unor proteze care vor reda pacienţilor funcţiile îndeplinite de un membru amputat, dar şi senzaţiile oferite de acesta.
Cercetătorii elveţieni, germani şi italieni au testat această mână bionică la spitalul Gemelli din Roma, în Italia, pe un danez în vârstă de 36 de ani, căruia medicii i-au amputat braţul stâng, cu nouă ani în urmă, după ce acesta a fost rănit într-o explozie produsă în timp ce organiza un foc de artificii în faţa locuinţei sale.
Rezultatele acestui studiu clinic au fost publicate, miercuri, în revista ştiinţifică americană Science Translational Medicine, scrie Mediafax.
"Am avut senzaţii pe care nu le-am mai avut de nouă ani", a declarat pacientul, Dennis Aabo Sorensen, adăugând că răspunsul senzorial al protezei este "cu adevărat incredibil".
În timpul testelor, pacientul a fost legat la ochi şi a avut dopuri în urechi. Pacientul depindea doar de simţul tactil, au precizat cercetătorii.
Medicii, coordonaţi de Silvestro Micera de la l'Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPF) din Elveţia, au pus la punct această mână bionică cu care pacientul poate să îşi ajusteze forţa pentru a prinde obiecte şi pentru a identifica forma şi textura lor.
Această proteză este înzestrată cu senzori capabili să reacţioneze la tensiunea din tendoanele artificiale, transformând în impulsuri electrice informaţiile emise atunci când pacientul manevrează un obiect. Aceste semnale, convertite într-un echivalent al impulsurilor nervoase, sunt transmise celor patru electrozi grefaţi sub nervii periferici ai braţului.
"Este pentru prima dată când reuşim să restabilim o percepţie senzorială în timp real cu o proteză", a subliniat Silvestro Micera.
Intervenţia chirurgicală a fost realizată de o echipă de chirurgi şi de neurologi în ianuarie 2013, la spitalul Gemelli din Roma, sub îndrumarea medicului Paolo Maria Rossini, care a implantat electrozii în braţul stâng al pacientului amputat.
Aproape trei săptămâni de teste au fost necesare înainte ca proteza să fie conectată la electrozi.
După aceea, cercetătorii şi pacientul au testat mâna artificială vreme de o săptămână. Electrozii au fost retraşi după o lună, conform legislaţiei europene care reglementează testele clinice.
Dar, potrivit cercetătorilor, aceştia ar putea să rămână implantaţi şi să funcţioneze mai mulţi ani fără a avaria nervii periferici.
Totuşi, va fi nevoie de câţiva ani înainte ca această mână bionică să fie comercializată, a explicat Stanisa Raspopovic de la EPFL, unul dintre coordonatorii acestui studiu, realizat în cadrul proiectului european LifeHand2.
"Totul va depinde de următoarele teste clinice", a declarat el, fără să precizeze însă numărul pacienţilor care vor lua parte la acestea. După părerea sa, comercializarea va fi posibilă "peste cinci ani cel mai devreme sau peste 15 ani cel mai târziu".
Din acest punct de vedere, este dificil în acest stadiu să se estimeze preţul unei astfel de proteze, dar producţia în serie a acestora ar trebui să determine o scădere a preţurilor.
Următoarea etapă va consta în doi paşi: miniaturizarea compuşilor electronici pentru a-i integra în proteză şi punerea la punct a unei baterii eficiente, a precizat Stanisa Raspopovic.
Oamenii de ştiinţă vor, totodată, să perfecţioneze dispozitivul senzorial, pentru a obţine o rezoluţie mai bună a simţului tactil, pentru ca pacientul să poată să simtă mişcările degetelor cu un grad de precizie mai ridicat.