Horia Simu, managerul Ambulanței Cluj: „În medicina de urgență, ții minte fiecare caz”

Horia Simu este din 2007 managerul Ambulanței Cluj, dar niciodată nu a renunțat la munca de teren pentru că acolo este adrenalina. În teren, nicio zi nu seamănă cu cealaltă și fiecare caz îți rămâne în minte. Drumul medicinei și ulterior al medicinei de urgență a început în 1988, odată cu admiterea la facultate. “Medicina nu a fost tradiție de familie chiar deloc. Mama mea a fost profesoară de engleză și tatăl meu, inginer geolog. Examenul la facultate l-am dat într-o perioadă când concurența era de 10 pe loc. Atunci trăiam în Constanța, părinții mei fiind ardeleni, dar s-au mutat cu serviciul acolo. Am ales să dau admitere la Cluj pentru că era bunica aici”, afirmă Horia Simu.

Prima generație în medicină de urgență

După terminarea facultății, a dat examenul de rezidențiat în medicină de urgență, fiind prima generație pe această specialitate. “Medicina de urgență ți-o alegi dacă îți plac ineditul și provocările. Am mers pe această specialitate și datorită adrenalinei vremurilor respective că e un domeniu nou”, spune managerul Ambulanței Cluj.

Primul caz, un copil lovit cu toporul

Deși au trecut mulți ani de la prima intervenție, Horia Simu își amintește perfect totul. “La primul caz am mers ca medic dublură, cu un echipaj cu asistent, la Sânpaul, unde era un copil lovit cu toporul. Pe mașină, mă gândeam ce fac, ce trebuie să văd prima oară când ajung, mă întrebam dacă mă descur. M-am descurcat pentru că m-a ajutat foarte mult faptul că echipajul era relaxat inclusiv în acordarea primului ajutor”, rememorează specialistul clujean.

Cu perfuzia scoasă pe geam

La vremea aceea, imediat după Revoluție, mașinile TV și Daciile erau simbolurile serviciilor de ambulanță. „TV-urile erau foarte bune pentru că erau 4x4 și undeva între șofer și medicul care stătea în față era acel motor cu o pătură pe el de care te încălzeai când mergeai la un caz într-un sat. Daciile erau extraordinare ca mașini, dar când aveai un pacient pe targă trebuia să ții mâna afară pe geam cu perfuzia că nu avea cădere. Deci erau niște standarde europene “superbe”, declară Simu.

Defibrilator de 40 de kilograme

Potrivit șefului Ambulanței Cluj, diferența între anii de început și present este de la cer la pământ. “Primele mașini care au apărut au fost un fel de ambulanțe de terapie intensive pentru coronarieni. Aveau defibrilator, un aparat de 40-50 kg și un modem cu care te duceai acasă la om și dacă avea telefon acasă puneai telefonul într-un locaș special, se făcea legătura cu Institutul Inimii și puteai transmite un EKG prin modem. Diferența este enormă, de la cer la pământ. Apoi au început să vină mașini noi, proceduri noi de lucru, a apărut catedra de Medicină de Urgență, s-a mărit specialitatea de la trei la cinci ani de studiu.

Au început să existe și compartimentele de medicină de urgență la Ministerul Sănătății și practic de aici s-a dezvoltat această specialitate”, spune Horia Simu.

Munca de teren te atrage ca un magnet

Pe parcursul carierei în medicina de urgență, a ajuns și manager al Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, din 2007. Deși atribuțiile sale de acum implică mai mult muncă de birou, Horia Simu nu ezită să facă muncă de teren. “Munca de teren dacă îți place nu renunți niciodată la ea. Te atrage ca un magnet. Sunt două variante: îți place și nu mai ieși din domeniul ăsta sau nu îți place și faci altceva”, subliniază managerul Ambulanței.

Un caz impresionant – un copil

Simu spune că fiecare caz la care intervine un medic în medicina de urgență este ținut minte. “Sunt multe cazuri impresionante pentru că fiecare caz are particularitățile lui. Acum mai mulți ani, am avut un caz, în jurul Paștelui, cu un copil peste care a căzut o piatră de mormânt în timp ce se afla în Cimitirul Central împreună cu bunica. Era traumatism cranio cerebral sever, deci propriu zis craniul era zdrobit, dar inima bătea. A fost resuscitat, inima îi bătea, a fost dus la Unitatea de Primire a Urgențelor unde a mai stat încă vreo oră și jumătate, cu noi toți în jur până când i s-a oprit inima. Ții minte fiecare caz”, afirmă specialistul.

Ce îi nemulțumește pe pacienți

Șeful Ambulanței Cluj recunoaște că există reclamații din partea pacienților. Cele mai multe vizează comunicarea cu dispeceratul și întârzierea cu care sosesc ambulanțele la caz. “Comunicarea cu dispeceratul e principala problemă. Sunt peste 210 cazuri pe zi, se preiau urgențe majore, minore și cazuri false. Unele reclamații sunt întemeiate, poate se vorbește mai urât. Lumea reclamă și întârzierile la cazuri. Da, există un deficit de personal peste tot în sistemul sanitar, dar aici poate se vede mai bine pentru că dacă nu am un asistent înseamnă că nu am o mașină pe teren și o mașină în minus pe teren înseamnă 10-12 cazuri pe 24 de ore”, subliniază Simu.

Spune că un spital de urgență monobloc ar rezolva o parte din probleme.