Sănătate
Bani de la CJ Cluj pentru modernizarea Spitalului de Infecţioase
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a vizitat marţi, 3 noiembrie 2015, unul dintre spitalele de tip mono-specialitate în ceea ce priveşte tratarea patologiei infecţioase - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Cluj-Napoca.
Unitatea sanitară în cauză a fost preluată de forul administrative judeţean în anul 2010, în contextul politicii naţionale de descentralizare a serviciului medical. Scopul vizitei la sediul Spitalului de Boli Infecţioase l-a reprezentant analizarea stadiului fizic al lucrărilor de modernizare la clădirile şi spaţiile acestui spital, provocările din domeniul infrastructurii, necesităţile de dotare cu aparatură medicală, a problemelor cu care se confruntă unitatea medicală şi, desigur, a modalităţilor în care forul administrativ judeţean poate contribui la rezolvarea acestora.
„Am fost profund impresionat de felul în care arată saloanele, secţiile şi laboratoarele acestui spital, motiv pentru care doresc să felicit echipa de conducere a acestui spital, împreună cu întreg colectivul unităţii, pentru implicarea, pasiunea şi profesionalismul deosebit de care dau dovadă în munca lor. În ultimii ani, am investit sume importante în infrastructura şi dotarea Spitalului de Boli Infecţioase, iar acest lucru se vede. Bineînţeles, nu ne vom opri aici, astfel încât, împreună cu managerul Ioan Mureşan, vom realiza o prioritizare a investiţiilor pe care intenţionăm să le realizăm, atenţia noastră oprindu-se în special asupra secţiei de copii, a farmaciei, a bazei de tratament dar şi a altor spaţii şi facilităţi care necesită ample lucrări de reabilitare şi modernizare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.
Începând din anul 2009, prin ordin al Ministrului Sănătăţii, SCBI a preluat fostul Centru Clinic de Diagnostic şi Tratament Cluj din strada Moţilor nr. 19 (actualmente Ambulatoriu Integrat), cel mai mare ambulatoriu de spital din ţară. Anual, la Camera de gardă şi Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase se prezintă aproximativ 30.000 de cazuri dintre care circa 15.000 beneficiază fie de spitalizare continuă, fie de spitalizare de zi, atât pentru adulÈ›i cât şi pentru copii. Serviciile medicale acordate în cadrul spitalului sunt în regim de spitalizare continuă şi de zi pentru patologie infecÈ›ioasă cu localizare respiratorie, digestivă, urinară, articulară, cardio-vasculară, cutanată şi nervoasă. Aici funcţionează 4 secţii clinice destinate bolilor infecţioase (trei pentru adulţi şi una pentru copii), 3 compartimente clinice (tratarea infecţiei HIV/SIDA, prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale şi terapie intensivă), 2 cabinete de boli infecţioase (adulţi şi copii), un cabinet antirabic şi o farmacie. Totodată, SCBIC deţine în clădirea de pe strada Moţilor, nr. 19, un număr de 26 de specialităţi clinice pentru adulţi şi 12 pentru copii, 7 laboratoare şi servicii de spitalizare de zi.
În ceea ce priveşte investiţiile, în ultimii ani, Consiliul Judeţean Cluj a alocat sume însemnate pentru susţinerea procesului de modernizare a unităţii, de la susţinerea financiară pentru investiţii noi sau aflate în derulare, la finanţarea reparaţiilor capitale şi curente, respectiv la achiziţionarea de aparatură medicală de ultimă generaţie. Astfel, numai în cursul anului 2015, Consiliul Judeţean a aprobat finanţarea cu 1.400.000 lei a achiziţionării unui mamograf digital, a unui ecograf multidisciplinar şi a unui spectormetru de masă, la aceste investiţii adăugându-se, bineînţeles, achiziţionarea Computerului tomograf pentru Ambulatorul Integrat, suma totală alocată în acest caz fiind de 1.068.000 lei.
Ca proiecte de viitor, SCBI îşi propune modernizarea blocului alimentar, a lifturilor pentru pacienţi/personal, a bazei de tratament şi a secţiei de copii, costul acestor investiţii fiind de peste 1.500.000 lei. Şi în ceea ce priveşte Ambulatorul Integrat, Consiliul Judeţean Cluj împreună cu SCBI doreşte implementarea unui proiect cu finanţare europeană în valoare de aproximativ 17 milioane de euro pentru perioada 2015 – 2020, în vederea modernizării secţiilor şi a celorlalte spaţii administrative.
Articol scris de Eliza Nuţu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II