monitorulcj.ro Menu
Sănătate

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, medicina de urgență se taxează cu chitanță

Afirmațiile chirurgului Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar din București, cum că pacienții care se prezintă la camere de gardă, sunt puși la plată, sunt confirmate în întregime de un clujean care a fost pus la plată, după ce a fost operat de urgență.

Un clujean în vârstă de 40 de ani a văzut pe propria lui piele cât costă medicina românească. Călin S. este din Cluj-Napoca, și lucrează în Italia unde îi sunt achitate toate constribuțiile de sănătate.

În luna ianuarie 2016, a mers în vizită la niște prieteni iar acolo s-a simțit rău. ”M-a luat o durere de burtă de nu mai puteam nici să respir. Prietenii au chemat ambulanța care a venit destul de repede și am fost transportat la UPU. Acolo, din cauza durerilor foarte mari, nici nu mai știu ce le-am spus despre mine, cert este că pe fișă am apărut ca neasigurat”, povestește Călin, potrivit evz.ro.


Medicii au stabilit că bărbatul trebuie operat de urgență din cauza unei ”hernii a liniei albe”. ”Mi s-a spus că exista riscul unei infecții majore și am fost operat de urgență. La externare, m-a chemat medicul la el și mi-a spus că trebuie să achit o sumă de bani, care reprezintă cheltuielile cu spitalizarea”, spune bărbatul.

Pe chitanța dată de medici se arată că pentru cele trei zile de spitalizare, pacientul trebuie să achite suma de 1.496 de lei. ”Chiar dacă eram neasigurat, știam că primele trei zile sunt gratuite pentru cazurile de urgență. M-au taxat pentru spitalizare cu 1.200 de lei, pentru hrană - 21 de lei, pentru medicamente - 139 de lei, pentru materiale sanitare cu 116 lei și pentru analizele de laborator cu 20 de lei. Le-am adus asigurarea medicală din Italia ca să vadă că sunt asigurat dar ei mi-au spus că să cer la Casa de de Asigurări din Italia să îmi restituie contravaloarea prestațiilor medicale suportate în România”, mai spune clujeanul care mai afirmă că a decis să își spună public povestea după ce a văzut la televizor că președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a negat că există astfel de cazuri.


Legea sănătății prevede că pentru pacienții neasigurați trebuie să se asigure un pachet minim de servicii care inclus ”serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale”.

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, Emilia Groza a declarat că pacienții care nu sunt asigurați primesc îngrijirile medicale necesare, în cazurile de urgență. ”Noi nu am imputat la medici astfel de situații”, a spus Groza.


La București, celebrul chirurg Florin Chirculescu a anunțat public  că i s-a imputat costul unei operații efectuate în regim de urgență. În urma acestui scandal, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a negat cazul, și-a dat demisia.