monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cea mai mare campanie de donare de sânge din România

În perioada 9-13 mai proiectul „Donează sânge! Fii erou!” organizează o nouă campanie de donare de sânge.

Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 9 centre universitare din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Craiova, Timișoara, Tîrgu-Mureșși Oradea.

Creșterea procentajului actual scăzut de donator: 2-3 % la nivelul țării noastre comparativ cu 20-30% în țările europene și chiar 50-60% în țările nordice și facilitarea accesului acestora la actul donării sunt doar câteva dintre obiectivele voluntarilor care se ocupă de colectarea sângelui.


“Cu ajutorul dumneavoastră putem crește procentajul de donatori din populație la un nivel european și putem atinge numărul de 800 donatori în 5 zile de campanie, acoperind pentru o scurtă perioadă de timp necesarul de sânge cu care ne confruntăm. În acest sens, lansăm o invitație către toți clunenii capabili să doneze pentru a ni se alătura în perioada 9-13 mai la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca de pe strada Nicolae Bălcescu nr.18 (la colț cu str. Paris) între orele 7:30 și 13:00, unde donatorii vor fi întâmpinați de voluntarii proiectului pe perioada campaniei cu o mulțime de premii, tombole, mâncare, sucuri, cafea, ceai, înghețată și multe alte surprize”, au spus organizatorii evenimentului.