monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Teofil Lung: „Serviciile au oameni în spitale ca pe vremuri. Se știe cine, ce face”

Unul dintre cei mai valoroși chirurgi români trage un semnal de alarmă în scandalul dezinfectanților. Profesorul doctor Teofil Lung, ani la rândul șeful Clinicii de chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca, acuză problemele din sistem și pe cei care le tolerează. “Medicii trebuie să vorbească, nu să stea ghiocei”, spune Lung.

“Povestea era de așteptat.  Era o chestiune de timp până când să explodeze pentru că totul ține de politica de zeci de ani privind achizițiile și relația care există între firmele ce vând astfel de produse și cei care conduc spitalele din România”, spune medicul într-un interviu pentru jurnalul.ro.

Teofil Lung spune că toate achizițiile trec prin conducerea spitalului. “Tu, ca șef de secție, poți spune că o lamă de bisturiu nu e bună și că alta , de la o altă firmă, e mai de calitate. Doar că șefii spitalului pot răspunde simplu: «nu avem relații comerciale cu acea firmă». Sunt nenumărate trucuri de care se folosesc cei care au interese să iasă pe dos de cum ar trebui să fie. Și, să fie clar pentru toată lumea, serviciile știu de toate acetea. Au oameni în spitale, ca pe vremuri. Se știe cine, ce face!  Dacă vezi că nu-ți poți face meseria, însă, strigi”, mai spune acesta.


“Regulile nu se mai respectă”

Teofil Lung mai spune substanțele care opresc dezvoltarea microbilor și cele care i omoară trebuie adaptate realității, trebuie schimbate mereu pentru că tulpinile microbiene se obișnuiesc cu ele. 

“Se ajunge, dacă lucrurile nu sunt atent observate și controlate, ca aceste substanțe să devină ele însele mediu de cultură. Dar pentru asta există epidemiologi din spitale, pentru că eu insist să spun că trebuie să ne uităm la noi în bătătură.  Epidemiologii trebuie să fie sperietorile secțiilor. Dar înainte de asta, ei și toți cei care le sunt superiori ierarhic, au rolul de îndrumare și apoi de control și de sancționare. În România, toți amendează, dar nimeni nu e capabil să explice cum ar trebui rezolvate problemele. Aici se vede cât sunt de buni profesioniști. Când spuneai pe vremuri Sanepid, tremurau toți!  Erau reguli clare care nu se mai respectă”, consideră reputatul specialist.


“Nu îmi este frică de infecţiile intraspitaliceşti”

Şeful Clinicii de chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca povesteşte că de-a lungul vremii a operat în condiţii precare, dar că nu i-a fost frică de infecţiile intraspitaliceşti.

“Mie nu mi-a fost niciodată frică de infecțiile intraspitalicești. Niciodată. Am operat mult în condiții precare.  Asta ține de fiecare secție în parte și de respectul pe care îl acorzi muncii fiecărui om. Femeia de serviciu nu e cenușăreasa sistemului. Este parte din sistem și trebuie tratată ca atare.  O banală cârpă cu care ștergi pe jos și pe care o plimbi dintr-o parte în alta poate fi o nenorocire. Nu mai avem deloc cultura lucrurilor simple.  Medicii trebuie să-și asume! E un lasă-mă să te las adus la politică de stat.  Aud medici care se plâng. «E mizerie în spital». Păi, cine vor să le facă ordine? Una e diluția unei substanțe și alta e curățenia. Medicii au responsabilitate. Aud, văd o problemă, trebuie să spună, nu să tacă. Este o frică atât de mare în societate! Ca înainte de ‘89. Foarte mulți oameni cu capetele plecate ca ghioceii”, mai spune medicul.


Atac la facultăţile de medicină

“Eu vă spun, după zeci de ani de muncă și experiență: un bun profesionist, care e stăpân pe el, nu e fricos, că știe că-și poate câștiga pâinea oriunde.  Eu le-am spus întotdeauna celor care au încercat să-mi pună bețe în roate: eu și-n pușcarie o să mănânc o pâine mai bună ca a voastră, în libertate. Dumneavoastră știți că din 300 de studenți câți scot universitățile (la Cluj n.n.) pe bandă rulantă, într-un an, abia dacă pot fi medici 50? Și, din aceștia, cei mai buni pleacă. Și, culmea, se scot posturi la concurs pentru cei care au tată, mamă sau partidul în spate.  Toți sunt copiii cuiva. Am spus public și asta, în fața a zeci de rectori și-n fața unui ministru al educației. 70% dintre absolvenții de medicină nu au acoperire profesională. Era să mă linșeze mediul academic, despre care pot spune că s-a transformat în vânător de bani. Ce observ este că România, fiind o colonie, se bat mulți pentru piața ei. Așa că nu e de mirare că firmele românești dispar una după alta. Și, încă un lucru, credeți că dacă voiau să controleze firma asta cu probleme acum, n-o puteau face în toți anii aceștia? Știți câte bariere sunt în sistem astfel încât niciun medicament sau produs să nu ajung în spitale, să pună în pericol viață oamenilor? Nenumărate.  Din vârf, din minister, până în spitale. Trecând prin tot felul de comisii de specialitate”, a conchis Lung.

Cronologia scandalului Hexi Pharma


O anchetă realizată de Gazeta Sporturilor arată produsele fabricii Hexi Pharma, liderul pieţei de dezinfectante folosite în spitalele România, sunt diluate chiar şi de 10 ori. Peste 300 de unităţi medicale din 40 de judeţe ale ţării folosesc produsele Hexi Pharma, deţinută de afaceristul Dan Alexandru Condrea.

Mai multe Direcţii de Sănătate Publică au semnalat Ministerului Sănătăţii că substanţele Hexi Pharma nu respectă concentraţiile de pe etichetă, însă şefii de la Bucureşti nu au reacţionat.


Ministrul Achimaş Cadariu ordonă un control în 208 spitale unde sunt realizate 3.526 de teste de sanitaţie. Rezultatul anunţat – sub 5% teste neconforme. Imediat apar suspiciuni. Testele au constat în luarea de probe cu beţigaşe de pe suprafeţe din spitale. Produsele Hexi Pharma nu au fost controlate direct. Iniţial se ascunde informaţia că 50 de spitale mari din ţară au picat testul.

Testele realizate în laboratoarele Icechim pe 10 produse Hexi Pharma arată că toate sunt neconforme. O soluţie folosită de medici pentru spălarea pe mâini e găsită diluată de 2.500 de ori. Hexi Pharma anunţă că îşi încetează activitatea.