monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Peste 1.400 specialiști s-au întâlnit la Cluj la Congresul de Gastroenterologie

Ediția a 36-a a Congresului Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă a fost organizată anul acesta la Cluj-Napoca.

Peste 1.400 specialiști s-au întâlnit la Cluj la Congresul de Gastroenterologie

Specialiști de renume în gastroenterologie din țară și din străinătate și-au dat întâlnire la Cluj, în perioada 8-11 iunie, la Congresul Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă. Medicii au discutat despre ultimele noutăți în domeniu și au dezbătut probleme de interes.

Congresul este una dintre cele mai importante întâlniri ale medicilor specialiști care se desfășoară anual. “Este un congres anual care se ține alternativ în diverse orașe importante ale țării (București, Iași, Timișoara, Cluj). Anul acesta ne-a venit nouă rândul să îl organizăm. Spre surpriza noastră, am avut un număr foarte mare de participanți înscriși, peste 1.400. Sunt prezente cele mai importante personalități din gastroenterologie din țară și sunt dezbătute probleme care privesc specialitatea noastră: hepatitele, pancreatitele, probleme de curriculă ale gastroenterologilor”, a declarat prof. univ. Oliviu Pascu, de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca.


Printre cei care au prezentat lucrări și au moderat mese rotunde s-au numărat și specialiști clujeni. “Eu am avut două mese rotunde pe care le-am condus. Prima a fost despre durerea pancreatică, o problemă de mare interes pentru că în toate bolile pancreatice durerea este un simptom principal de la pancreatita cronică, acută până la cancer pancreatic. Au fost prezentate mecanismele durerii și am avut un invitat deosebit, pe profesorul Săndesc de la Timișoara. A doua masă rotundă a fost despre curricula gastroenterologilor, legătura cu hepatologia, oncologia digestivă și formarea tinerilor gastroenterologi în endoscopie”, a explicat profesorul Pascu.

Chirurgul Nadim Al Hajjar a fost, de asemenea prezent la congres. “În cadrul congresului se prezintă ultimele noutăți din domeniul gastroenterologiei și endoscopiei intervenționale, se fac schimbi de opinii între diferite centre de renume. Este o întâlnire foarte importantă, cu participare internațională, cu nume sonore din România și din Europa. Eu am avut plăcerea să particip cu două lucrări prin intermediul cărora am prezentat importanța terapiei multimodale, tratamentul durerii la bolnavii de cancer pancreatic și cu pancreatită cronică și acută”, a afirmat Nadim Al Hajjar, chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca.