monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Metoda inedită folosită de un medic anestezist clujean înainte de operaţii pentru a-şi încuraja pacienţii

Prof. dr. Daniela Ionescu, specialist în Anestezie Terapie Intensivă: “E o specialitate care nu are răbdare, nu aşteaptă”. Medicii anestezişti sunt foarte puţini peste tot în lume din cauză că este o specialitate dificilă.

prof. dr. Daniela Ionescu, unul dintre putinii medici anestezisti

Atunci când ai de-a face cu un medic de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ştii că e ceva grav, poate de aceea nimeni nu îşi doreşte să îi întâlnească vreodată. Totuși, există situații care nu pot fi evitate și ajungi pe mâna lor. Pe lângă stresul teribil provocat de gândul că vei intra în sala de operaţie şi vei fi "tăiat", mai apare şi teama de anestezie generală. Aici, medicul anestezist are un rol foarte important, bunul mers al intervenţiei chirurgicale depinzând şi de priceperea lui.

Medicii de pe specialitatea ATI sunt puţini peste tot în lume, regulă de la care nu face excepţie nici Clujul. Una dintre aceste “păsări rare” ale medicinei clujene este prof. dr. Daniela Ionescu de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca. Este genul acela de doctor care îţi inspiră încredere şi alături de care mergi fără teamă pe masa de operaţie. Profesorul Daniela Ionescu emană optimism, energie, căldură și pricepere, ori aceste aspecte sunt extrem de importante în relaţia cu pacientul.


Pentru că este conştientă de stresul pe care îl îndură un bolnav înainte de operaţie recurge la toate metodele posibile pentru a destresa pacientul şi a-i da curaj. “Le spun tot felul de bancuri, încerc să zâmbesc. Nu poţi să dai asigurări 100% pentru că nu ar fi corect faţă de pacient şi nici faţă de tine şi cred că ar suna fals aşa că discut cu dânşii riscurile, cât mai obiectiv cu putinţă, chiar dacă asta înseamnă uneori că îi creşti nivelul de stres, dar este corect ca pacientul să cunoască riscurile. Apoi stăm şi povestim, mai facem câte un banc, îi mai întrebăm ce e pe strada dânşilor, iar lucrurile acestea destresează. Uneori le mai şi cântăm sau îi punem pe dânşii să cânte. Dacă ascultăm radioul îi întrebăm dacă le place ce aud sau dacă îi deranjează. În general, până adoarme pacientul, dar şi în timpul operaţiei avem muzică în surdină, la radio. Aceasta ajută echipa să se concentreze dacă nu e un moment foarte tensionat pentru că atunci e linişte deplină”, povesteşte prof. dr. Daniela Ionescu.

Cât de importanţi sunt anesteziştii

Când este întrebată cât de important este un medic anestezist într-o operaţie, răspunde fără să stea pe gânduri: “Într-o intervenţie chirurgicală, suntem şi noi la fel de importanţi ca şi chirurgul pentru o perioadă mai scurtă de timp decât el, dar cred că la fel de importanţi. De altfel, de aceea lucrăm în echipă”.


Ce face diferenţa între un anestezist bun şi unul slab este buna coordonare a cunoştinţelor cu rapiditatea luării unei decizii. “Trebuie să faci sinteze din foarte multe specialităţi, e o specialitate care nu are răbdare, nu aşteaptă. Munca în echipă, cunoştinţele şi rapiditatea toate deopotrivă contează pentru că oricât ai fi de deştept dacă nu ai o echipă sincronizată şi care să ştie ce are de făcut nu ai şanse de reuşită. Dacă eşti rapid, ai echipă, dar nu ai cunoştinţe, poţi să greşeşti. În câteva minute în specialitatea noastră poţi salva o viaţă”, explică Daniela Ionescu.

Nu sunt mulţi cei care fac faţă în ATI

Ca să poţi lucra în ATI trebuie să fii un pic altfel decât ceilalţi medici. Este o specialitate grea şi sunt puţini cei care îi fac faţă. “Este o specialitate frumoasă, dar foarte dificilă ca dovadă că este deficit de personal în toată lumea, cu atât mai mult la noi în România”, subliniază specialistul clujean.


“Specialitatea este dificilă, eşti tot timpul în contact cu o suferinţă acută a pacientului, trebuie să ştii multe, trebuie să reacţionezi rapid, eşti supus unui stres fantastic uneori şi nu multă lume rezistă la toate elementele acestea. Dacă rămâi în ţară nu eşti foarte bine plătit, iar comparativ cu Europa diferenţele fiind colosale. Anesteziştii fiind o specialitate deficitară sunt foarte bine remuneraţi în Europa şi SUA”, spune Daniela Ionescu.

A renunţat la Marea Britanie, în favoarea Clujului

Deşi a avut ocazia să rămână în străinătate, profesorul Daniela Ionescu a ales să se întoarcă acasă, la Cluj. “Am lucrat în 1997-1998 în Marea Britanie, am avut oferte să rămân acolo, dar am revenit în ţară din mai multe motive: investisem foarte mult în examenele din România (aveam inclusiv prima parte a diplomei europene de anestezie, doctoratul, specialitatea) şi aveam prietenii şi familia aici, mai aveam şi partea de cercetare care întotdeauna mi-a plăcut şi dincolo o faci mai greu, după ce ai un număr de ani la activ”, afirmă specialistul în ATI.


Nu trebuie să ne fie frică de urmările anesteziei generale

Una din întrebările care este în mintea tuturor pacienţilor care ajung “la cuţit” face referire la efectele secundare ale anesteziei. “Efecte secundare sunt mai mult pe cursă scurtă. În principiu, la un pacient fără probleme majore şi pentru o intervenţie chirurgicală care e absolut necesară, efectele anestezice sunt în general pe termen scurt, în sensul că pot să fie efecte secundare de genul scade tensiunea arterială, se modifică frecvenţa cardiacă, creşte tensiunea arterială în timpul intervenţiei chirurgicale, dar acestea, în anumite limite, nu pun în pericol viaţa, pot fi corectabile rapid. Pe cursă lungă, sunt nişte studii interesante, cele mai multe recente, anestezia generală poate să pună probleme la vârste extreme, respectiv la pacienţi foarte în vârstă sau foarte tineri”, explică Daniela Ionescu.

Munca din spital vs. cercetare

Specialistul clujean iubeşte deopotrivă munca din spital şi cea de la catedră şi cercetarea. Vorbeşte cu pasiune despre proiectele în care a fost implicată. Acestea sunt multe, dar enumeră doar câteva. “Sunt mândră de proiectele mele. Am avut primul proiect de cercetare câştigat în 2007, am introdus o tehnică anestezică computerizată, apoi am făcut nişte studii despre influenţa anesteziei asupra răspunsului imun. Se pare că anestezia în general are o influenţă asupra răspunsului imun postoperator. Am avut şi un proiect prin care am creat trei masterate pentru absolvenţii noştri, respectiv pentru anestezie, terapie intensivă şi medicină de urgenţă”, afirmă profesorul Daniela Ionescu despre două dintre proiectele sale.


Născută în Piteşti, “adoptată” de Cluj

Daniela Ionescu s-a născut în Piteşti, a vrut să facă Drept sau Jurnalistică şi abia apoi pe lista preferinţelor se afla Medicina. A câştigat totuşi Medicina. A intrat la Medicină într-o perioadă când examenele erau mai dure decât acum, cu o concurenţă acerbă. “Am învăţat enorm de mult pentru admitere, era un pic mai greu decât acum. Era foarte aspră concurenţa, în anul în care am dat eu admitere au fost peste 7 concurenţi pe un loc. Nu mai ştiu cu ce medie am intrat, dar am fost undeva sus de tot. Îmi amintesc că părinţii mă căutau la coada listei, nu m-au găsit şi au crezut că am picat, când eu eram de fapt în cap de listă. Am ales Clujul pentru că mama mea a dat admitere la Cluj şi a fost exmatriculată din facultate pentru că bunicii au fost chiaburi. Am rămas cu amintirile despre Cluj pe care mi le spunea ea, am făcut o vizită în Cluj în perioada liceului şi mi-a plăcut foarte mult. Deşi era cumplit de greu în perioada aceea să pleci la distanţă de părinţi am ales Clujul”, îşi aminteşte specialistul clujean.