monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Peste 60% dintre români nu s-au testat niciodată pentru hepatita B sau C

Porivit unui studiu, peste 60% dintre români nu s-au testat niciodată pentru hepatita B sau C, iar mai mult de 80% nu şi-au făcut niciodată testul HIV, relevă studiul "Cunoştinţele, atitudinile şi practicile populaţiei generale cu privire la HIV/SIDA şi hepatită B şi C", derulat de Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" şi dat joi publicităţii.

Potrivit studiului, doar 17,7% dintre români au trecut printr-un screening pentru HIV.

"În ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe şi atitudinile românilor vizavi de cele trei virusuri (HepB, HepC şi HIV), există în continuare un număr foarte mare de persoane care nu identifică în mod corect căile de transmitere a acestor boli, nu au o percepţie corectă a riscului propriu de îmbolnăvire şi tind să adopte atitudini nepotrivite faţă de persoanele infectate cu virusurile hepatice B/C sau HIV. De asemenea, faptul că mai mult de 80% dintre români nu s-au testat niciodată pentru HIV arată faptul că publicul general nu conştientizează importanţa prevenţiei în cazul bolilor asimptomatice", a declarat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, cu prilejul prezentării studiului.

Studiul privind cunoştinţele, atitudinile şi practicile populaţiei generale referitoare la infecţia HIV şi virusurile hepatitice B/C, studiu reprezentativ la nivel naţional, a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane din populaţia peste 18 ani. În paralel, s-a realizat un studiu pe aceeaşi temă, pe un eşantion de 200 de persoane aparţinând comunităţii de utilizatori de droguri injectabile

Etichete: sanatate studiu