monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Premieră în România. Prima aplicație a donatorilor activi de sânge a fost lansată la Cluj

Primul registru al donatorilor activi de sânge din România a fost lansat astăzi la Cluj-Napoca, în cadrul campaniei „Donează sânge! Fii erou!”, iniţiată de studenţii de la Medicină, la nivel national.

Platforma online pe care funcţionează acest registru facilitează comunicarea dintre centrele de transfuzie şi donatori.

“Donatorii primesc suport în procesul de donare, prin notificări pe e-mail şi sms, în funcţie de nevoile de sânge din centrele de transfuzii din ţară”, a declarat coordonatorul campaniei „Donează sânge! Fii erou!”, Robert Simon, student în anul VI la UMF Cluj-Napoca, citat de Mediafax.


Acesta a mai adăugat că: „Primul registru al donatorilor activi de sânge din România funcţionează online şi îşi propune să faciliteze procesul de donare de sânge prin intermedierea comunicării dintre centrele de transfuzie de sânge din România şi potenţialii donatori”.

Cu sprijinul unei firme de IT din Cluj-Napoca s-a reușit implementarea și dezvoltarea unui astfel de sistem, care să monitorizeze nevoile de sânge din spitale, eliminând comunicarea defectuoasă între centrele de transfuzii și donatori.


Inițiatorul registrului, Robert Simon, a explicat cum a luat naștere această aplicație: „Organizând mai multe campanii de donare de sânge de-a lungul anilor, am realizat că este o comunicare defectuoasă între noi, centrele de transfuzii și donatori. Când apărea o urgență eram nevoit să lansez mesaje pe rețelele de socializare, dar nu eram sigur că acestea ajung întotdeauna la donatorii de sânge și nu primeam un feedback de la ei că problema a fost rezolvată sau nu. Atunci am conceput ideea potrivit căreia atunci când primesc o cerere de sânge de la un spital sau de la un centru de transfuzii să pot ajunge mai rapid la donatorii de sânge. Așa s-a născut această aplicație, această platformă online.”

Un astfel de registru a devenit o necesitate, mai ales în ultimii ani, urmând ca apoi să își extindă utilitatea la nivel național: „Este o inițiativă unică a cărei realizare a durat circa un an, este un produs sută la sută clujean și vrem să punem foarte bine la punct acest registru la Cluj, pentru a putea da un exemplu bun de funcționare și a-l lansa la nivel național.” a mai spus Robert Simon.


Într-o zi normală, la Centrul Regional de Transfuzie Cluj vin să doneze sânge circa 50-60 de persoane, iar pe durata campaniei numărul acestora s-a triplet, depășind 150.

Monica Ostaşuc