monitorulcj.ro Menu
Sănătate

CNAS: Se doreşte eliminarea avizului DSP pentru parinţii care merg cu copilul bolnav în străinătate

CNAS: Se doreşte eliminarea avizului DSP pentru parinţii care merg cu copilul bolnav în străinătate

Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis zilele trecute un comunicat de presă în care redă principalele măsuri de debirocratizare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Astfel, în privinţa concediilor medicale, se intenţionează creşterea limitei de vârstă de la şapte la 16 ani a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical, pentru anumite afecţiuni grave. Lista acestor afecţiuni urmează a fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu CNAS şi va cuprinde unele boli rare, afecţiuni oncologice, afecţiuni hemato-oncologice, unele afecţiuni neurologice, HIV/SIDA.

„Pentru situaţiile în care părintele însoţeşte copilul la tratament într-o altă ţară, cu autorizarea prealabilă a Ministerului Sănătăţii sau a CNAS, cadru legal va fi modificat astfel încât certificatul de concediu medical pentru părintele însoţitor să poată fi eliberat, pe baza unor documente justificative, unei rude de gradul întâi sau unei persoane împuternicite în acest sens. Atât documentele pe baza cărora se va elibera certificatul medical, cât şi certificatul medical vor putea fi transmise în format electronic sau pe suport hârtie”, conform sursei citate.


De asemenea, se doreşte eliminarea avizului direcţiei sanitare publice pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, urmare a unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical.

„Pentru persoanele care însoţesc copilul bolnav în străinătate, dacă durata de acordare a serviciilor medicale cuprinde perioade din două sau mai multe luni calendaristice, medicul curant va putea acorda certificatele de concediu medical, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, fie lunar, astfel încât asiguratul să poată primi cu regularitate indemnizaţia de concediu medical, fie la momentul întoarcerii acestuia în tară, astfel cum este reglementat în prezent, respectiv în maxim 15 zile de la întoarcere”, se mai arată între măsurile propuse de CNAS.


Certificatele de concedii medicale vor putea fi eliberate de către medici şi transmise către angajator fie pe suport de hârtie, fie în format electronic, în această din urmă situaţie certificatele de concedii medicale vor fi eliberate de medic şi transmise de acesta direct angajatorului în format electronic.

„Termenul de implementare a modificărilor legislative privind concediile medicale este trimestrul IV al acestui an”,


Alte măsuri propuse vizează simplificarea activităţii furnizorilor de servicii medicale în relaţia cu casa de asigurări de sănătate, prin utilizarea preponderent a metodelor electronice de transmitere a datelor.

Totodată au fost propuse şi o serie de măsuri referitoare la aplicaţiile informatice.

Etichete: birocratie cnas dsp