monitorulcj.ro Menu
Sănătate

INTERVIU Dr. Aida Puia, medic primar de familie: „Dorim să simplificăm activitatea birocratică ce efectiv ne răpeşte din timpul pe care am putea să îl acordăm pacienţilor”

INTERVIU Dr. Aida Puia, medic primar de familie: „Dorim să simplificăm activitatea birocratică ce efectiv ne răpeşte din timpul pe care am putea să îl acordăm pacienţilor”.

Nemulţumiţi de birocraţia din sistem, medicii de familie se pregătesc de un nou protest.

În 15 noiembrie vor ieşi în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie.

Aida Puia, medic primar de familie, cu specialitatea medicină generală, profil pediatrie şi totodată, cadru didactic la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca atrage atenţia că cerinţele medicilor nu sunt „extraordinare”. În definitiv, aceştia nu îşi doresc decât să poată acorda mai mult timp pacienţilor.


Reporter: Vă pregătiţi de un alt protest, după cel de săptămâna trecută. Care sunt nemulţumirile medicilor de familie? 

Dr. Aida Puia: Urmează să facem un protest în 15 noiembrie. Până acum s-au mai făcut proteste, s-au depus memorii la prefecturi, la casele de asigurări. Acum se negociază Contractul cadru pe 2018 şi am dori, pentru buna practică a noastră şi pentru binele pacientului, să putem simplifica activitatea birocratică ce efectiv ne răpeşte foarte mult din timpul pe care am putea să îl acordăm pacienţilor. Vrem să reglementăm nişte lucruri care nu ţin de noi, ci de sistem, iar noi suntem penalizaţi. În 15 noiembrie este anunţat un protest în toată ţara şi subscriu şi eu. Am fost şi sunt alături de colegii mei şi cred că nu avem nişte cerinţe extraordinare.


Cât de important este rolul medicului de familie în prevenţie şi cât de importantă este comunicarea cu pacientul?

În orice sistem medical performant prevenţia ar trebui să fie una dintre cele mai importante activităţi, ne-ar fi foarte mult la îndemână pentru considerentele următoare: îngrijim de cele mai multe ori o întreagă familie- copii, părinţi, bunici, cunoaştem foarte bine mediul familial, mergem la domiciliile familiilor şi atunci am putea să facem o intervenţie profilactică foarte eficientă. Comunicarea pentru activităţile în medicina de familie care sunt legate de profilaxie este extrem de importantă şi trebuie adaptată. Nu putem să avem aceeaşi abordare cu fiecare pacient. Este dificil, dar este şi frumos.


Aţi întâlnit multe situaţii în care pacienţii au venit târziu la dumneavoastră, au aflat că au un diagnostic grav?

Da, acest lucru ţine oarecum şi de cultura poporului nostru, a românilor, suntem genul de indivizi care preferă să nu accepte din prima un diagnostic, încercăm să vedem şi alte variante. De multe ori pacientului nu îi vine să creadă că are un diagnostic la care trebuie luată o atitudine rapidă şi fermă în ceea ce recomandă medicul. Da, consider că de multe ori pacientul întârzie să ia atitudine, nu este foarte consecvent în ce priveşte recomandările şi aici nu mă refer numai la boli grave. Probabil şi contextul social pe care îl trăim acum nu ne permite să avem o gândire profilactică timpul este foarte puţin la îndemâna oricărui individ, nu ne permitem să ne alimentăm corect, nu ne permitem să facem mişcare constant, să fim relaxaţi, să avem activităţi de relaxare.


Ce ne recomandaţi să facem ca să ne relaxăm şi să ne deconectăm de grijile cotidiene?

Le recomand tuturor să încerce să îmbine plăcutul cu utilul, să îşi găsească şi lucruri care le fac plăcere şi cel puţin de două sau trei ori pe săptămână să facă ceva ce le face plăcere. Sesizez şi din propria experienţă că uneori punem presiune pe noi chiar şi în weekend-uri, făcându-ne un program. Am uitat pur şi simplu să stăm, să ne relaxăm, să admirăm un pom, o floare, să privim iarba. Cel puţin la câteva zile trebuie să avem astfel de momente în care să încercăm realmente să ne odihnim mintea şi sufletul, să ne deconectăm. Sunt foarte vehementă mai ales în ceea ce îi priveşte pe copii, care în ziua de astăzi au un program extrem de încărcat şi care va duce la probleme serioase. Copiii din ziua de azi au foarte multe activităţi care ar trebui selectate. Trebuie atenţie realmente la copiii care se simt obosiţi.


Aţi avut mulţi pacienţi care s-au prezentat la dvs. cu răceli toamna aceasta?

Deocamdată, în sezonul acesta faţă de sezoanele anterioare, pot să spun că nu au fost aşa de multe îmbolnăviri. În alţi ani, pe la mijlocul lui septembrie, chiar după ce începea şcoala şi grădiniţa, aveam foarte multe cazuri, dar anul acesta pot să spun că sunt mai sporadice.

Vaccinul antigripal există, nu la cabinetele noastre şi nu dat deocamdaă de DSP-uri, deci nu îl avem la modul gratuit, dar el există în farmacii. Una este gripa şi alta este o altă viroză. Gripa este şi ea o viroză, dar este foarte gravă, te poate scoate din activitate până la două chiar trei săptămâni şi se poate complica. Este mult mai bine să ne vaccinăm dacă nu avem contraindicaţii pentru vaccinare.

Etichete: contract cadru