monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cum se joacă Ministerul Sănătății și mii de părinți care refuză vaccinarea cu viețile copiilor, în toiul epidemiei de rujeolă

Situație dezastruoasă la nivel național în privința imunizării copiilor cu vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), în toiul epidemiei de rujeolă - cea mai gravă dintr-o țară europeană - care a provocat 36 de decese, majoritatea în rândul bebelușilor și copiilor.

În timp ce premierul Tudose se laudă cu o rată de 77% a copiilor români vaccinați, situația vaccinării împotriva rujeolei arată dramatic: doar în jur de o treime dintre copiii aflați pe listă, la nivel național, au fost imunizați în luna octombrie, arată datele obținute de Hotnews.ro.

Pe cele trei categorii de vârstă, cifrele în luna octombrie arată astfel: dintre copiii cu vârsta între 9 și 11 luni au fost vaccinați în octombrie doar 39,2%, la categoria de vârstă 1-4 ani au fost vaccinați 34,5%, iar la categoria de vârstă 5-9 ani au fost vaccinați cu primul vaccin ROR 16,5% dintre copii.


Cea mai dramatică situație este în Satu Mare, unde mai puțin de 10% dintre copii au fost vaccinați.

În Cluj, 53,2% dintre bebelușii între 9 și 11 luni au fost imunizați în octombrie.


Cifrele sunt alarmante și la capitolul "români care refuză vaccinarea": dacă sute de părinți s-au plâns în ultimele luni că le-a fost imposibil să procure vaccinul ROR, alte câteva mii au refuzat să își vaccineze copiii.

Cifrele dezastruoase ale vaccinării la Cluj


Copii vaccinați 9-11 luni / 53,2%
Copii vaccinați 1-4 ani / 31,3%
Copii 5-9 ani vaccinați cu prima doză ROR / 14,6%
Copii 5-9 ani vaccinați cu a doua două ROR / 25,8%

Părinții din România refuză să își vaccineze copiii

Cauzele pentru care mii de copii români sunt nevaccinați împotriva rujeolei sunt diverse. După ce, anul acesta, au existat discontinuități grave în aprovizionarea cu vaccinuri și mulți părinti s-au plâns că nu au avut de unde să procure vaccinul ROR, datele arată că, în luna octombrie, câteva mii de părinți români au refuzat să își vaccineze copiii.


În total, în luna octombrie au refuzat imunizarea cu vaccinul ROR părinții a 1.536 de bebeluși între 9 și 11 luni, părinții a 6.954 de copii între 1 și 4 ani și părinții a 3.397 de copii de 5-9 ani (cu prima doză ROR) și a 7.268 de copii de aceeași vârsă (cu a doua doză de vaccin).

În județul Cluj 41 de părinți au refuzat să își vaccineze bebelușii între 9 și 11 luni, 47 de părinți au refuzat să își vaccineze copiii între 1 și 4 ani, 218 părinți au refuzat să își vaccineze copiii în octombrie la categoria de vârstă copii de 5-9 ani care ar fi trebuit să fie imunizați cu primul vaccin RORși 184 ce părinți au refuzat vaccinarea la copiii între 5 și 9 ani care ar fi trebuit imunizați cu a doua doză de vaccina ROR.


Până în anul 2015, vaccinarea cu ROR se făcea la școală, însă, după o modificare legislativă, în prezent părinții sunt cei care trebuie să își ducă copilul la medic pentru vaccinare, lucru care, de multe ori, nu se întâmplă sau se întâmplă prea târziu - când copilul este deja bolnav, iar vaccinarea nu mai este permisă.

Epidemia de rujeolă în cifre: Aproape 10.000 de cazuri și 36 de decese

Rujeola este o boală respiratorie severă, podusă de virusul rujeolos, foarte contagioasă și, uneori, mortală, potrivit site-ului desprevaccin.ro, lansat anul trecut de Ministerul Sănătății. Rujeola debutează ca o răceală banală cu febră mare, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă. Aceasta începe pe pielea feței și a capului și se extinde apoi pe restul corpului.

O persoană bolnavă poate infecta 9 din 10 persoane cu care intră în contact. Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni care nu pot fi vaccinați și care, dacă se îmbolnăvesc, pot degenera în forme grave ale afecțiunii.

România este țara europeană cu cea mai scăzută rata a vaccinării cu ROR și cu cea mai gravă epidemie de rujeolă.

9.946 de cazuri de rujeolă și 36 de decese au fost raportate în România de la debutul epidemiei și până la data de 24 noiembrie, potrivit celei mai recente situații prezentate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Cele mai multe cazuri - 9.538 - au apărut la persoane care nu au fost vaccinate nici măcar cu o doză de vaccin.