monitorulcj.ro Menu
Sănătate

De unde a pornit dosarul DIICOT despre Lucan. ”Unul din cele mai mari cazuri de corupție după 1990”

Dosarul medicului Mihai Lucan a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, deputat USR și fost colaborator al lui Lucan, care a fost angajat circa un an la Institut ca asistent social clinician.

Deputatul clujean Emanuel Ungureanu a fost revoltat de acțiunile pe care Mihai Lucan le-a făcut în calitate de „stăpân” al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, adresând în 7 martie 2017 o interpelare însuşi Ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, în care reclama situaţia dezastruoasă în care se zbate Institutul, scrie ziardecluj.ro.

”Colaborarea mea cu Lucan s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe”, povesteşte pentru Emanuel Ungureanu.


Potrivit sursei citate, această interpelare a stat la baza sesizării DIICOT care mai apoi a mers pe fir şi a început investigaţiile. Aceleaşi surse au relatat că munca minuţioasă a procurorilor a dus la identificarea a peste 200 de pacienţi transferaţi de la stat la privat, adică la firma Lukmed deţinută tot de Mihai Lucan.

Ce sesiza Ungureanu în martie 2017


„Stimate Domnule Ministru, prin prezenta interpelare, în calitate de deputat în Parlamentul României și Vicepreședinte în Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților vreau să vă semnalez în regim de urgență situația dezastruoasă în care se află o unitate medicală de prestigiu din Cluj-Napoca, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj Napoca. Domnule ministru, din păcate, această unitate medicală se află în colaps financiar cu sentințe judecătorești de executare silită din cauza faptului că a acumulat în ultimii 4 ani datorii de aproape o jumătate de milion de euro.

Fosta echipă managerială din care a făcut parte și profesorul Mihai Lucan în calitate de șef de secție și membru în Consiliul de Administrație al spitalului, sunt direct responsabili de această situație dezastruoasă.


Domnule ministru, din informațiile pe care le dețin din plângerile a sute de pacienți, în ultimii 7 ani a existat o practică la nivelul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal prin care pacienții cu diferite afecțiuni urologice care se adresau cu bilet de trimitere către această instituție de stat au fost direcționați de către angajați ai spitalul către Clinica Lukmed deținută de familia profesorului Lucan.

De asemenea, domnule ministru vă atrag atenția asupra unui alt aspect, extrem de important, din informațiile pe care le dețin, vechea conducere a Institului Clinic de Urologie și Transplant Renal din care au făcut parte managerul Dan Sânpetrean și profesorul Mihai Lucan în calitate de șef de secție Transplant Renal (până la data de 30.12.2016) se face responsabilă de cheltuirea unor sume importante din programul de transplant renal pentru îngrijirea unor pacienți cu alte afecțiuni urologice care au fost internați în ICUTR Cluj-Napoca prin grava încălcare a legii”, arăta Emanuel Ungureanu în interpelarea depusă în primăvara acestui an.


Asistăm la unul dintre cele mai mari cazuri de corupție din România de după anul 1990

“Foarte mulți clujeni, și nu numai, au fost jefuiți la drumul mare, pentru că despre asta vorbim, a fost un jaf. Se pare că legăturile de familie de tip mafiot ale profesorului cu persoane din mediul de afaceri, cu o parte a presei, cu anumiți procurori, au dus la protejarea acestuia, pentru că toți cei amintiți știau ce se petrece și nu au făcut nimic împotriva acestui sistem de prăduire a pacienților. Din informațiile pe care le am de la Institut, jaful este unul uriaș și asistăm la unul dintre cele mai mari cazuri de corupție din România de după anul 1990, cu implicații uriașe asupra sistemului medical clujean și, implicit, asupra sistemului medical din România”, a spus Emanuel Ungureanu un post de radio.


Deputatul clujean spune că legăturile lui Mihai Lucan cu persoane sus-puse erau într-atât de strânse, încât acesta a știut din timp despre perchezițiile ce au avut loc în luna aprilie a acestui an.

Ungureanu este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru” care oferă sprijin pentru peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de dializă din toată ţara. El este din 2003 profesor de Istorie la un liceu din Cluj, iar din 2016 este deputat de Cluj pe lista USR.